luni, 25 iulie 2011

Sunt Om!


În povestea vieţii mele aud strigările din mările de sare, aud chemările spre zări, în depărtare.
Şi pendulând între minte şi inimă mă întreb ce rol măreţ mi s-a dat să interpretez pe scena perfidă a existenţei mele? Sunt, oare, personajul central spre care privesc mii de ochi pentru a mă devora, pentru a mă admira, pentru a mă răstigni pe amintirea neantului sau un biet personaj secundar care se umileşte, se luptă pentru a ajunge în lumina palidă a reflectoarelor?
Şi în această zbatere nemiloasă mintea îmi spune cu răceală – eşti totul şi nimic, eşti clipa şi eternitatea, eşti viaţa şi moartea – în timp ce inima îmi şopteşte subtil – eşti povestea şi împlinirea, eşti visul şi nemărginirea, eşti începutul şi sfârşitul.
Iar eu, trecător vremelnic prin hăţişul căutărilor, îmi spun că sunt doar o fiinţă de lumină ce arde tulburător, singură, în sufletul-căuş, în ofilirea zâmbetului-curcubeu.
Sunt un Eu răsărit într-un senin de dimineaţă şi apus într-o scorbură de uitare.
Sunt OM!