marți, 2 august 2011

El, prietenul-prieten




Se spune că destinul îţi dă o lecţie şi o repeţi de câte ori este nevoie ca să o înveţi.
Încrederea e una dintre ele.

Rănile prieteniei pierdute dor cumplit.
Atât de cumplit, încât nu simţi niciodată impulsul de a răni la rândul tău şi nu te poţi abţine să speri că îşi va da seama ce rău ţi-a făcut. Simţi brusc nevoia de a pleca în lumină şi răcoare, în adevăr şi sinceritate. Te încearcă dorinţa de a-ţi desface buzunarele ascunse ale inimii nu pentru a certa sau reproşa ci, din nou, pentru a dărui.
Într-o zi îţi arăţi slăbiciunile şi frumuseţea castă a interiorului de femeie trecută prin viaţă, dar prea puţin ştiutoare într-ale vieţii, pentru că te-au atras alte minunăţii ale ei.
În splendoarea goliciunii tale, fără platoşă, fără arme, nu te gândeşti că poţi fi rănită de moarte tocmai de prietenul-prieten pe care l-ai rugat să te protejeze de nemerniciile celor din jur. Te laşi să aluneci în uimire şi nu-ţi vine să crezi.
El, prietenul-prieten, singurul martor al existenţei tale fără mască, te abandoneză vampelor de week-end, femei sau bărbaţi, fără sau cu nume. Totuşi, te agăţi de prietenia lui cu îndârjirea cu care te agăţi de viaţă.
Ai sentimentul că te-ai risipit şi te preschimbi în lacrimă de stea.
Acum câtva timp am fost repudiată, fără să fi făcut ceva din multele şi răutăcioasele acuze ce mi s-au adus. Primul care a lovit, a fost prietenul-prieten. A făcut-o cu înverşunare, cu dorinţa de a strivi şi picătura de viaţă care pâlpâia abia-abia.
Îmi gâlgâie în vene durerea, dar am atins vârfurile indiferenţei cu ajutorul bunătăţii îndelung răbdădoare. Mi-am dorit să trec peste durere, dar a fost în zadar o perioadă. Doar o perioadă!
Căutând o salvare, eu am rămas în aşteptare, iar el şi-a ales alţi prieteni de ocazie, mereu alţii, eu m-am irosit în încredere fără limite.
În final, mi-am adunat lacrimile în palmele făcute căuş şi le-am atârnat de urechi, să-mi fie cercei de amintire.
Din când în când le fac să mai cânte scuturându-i uşor doar ca să-mi fie învăţătură de minte...

Voi ce aţi face în locul meu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

salut