M-ai legănat şi mi-ai cântat, m-ai luat în braţe – copil răsfăţat şi dorit - copil venit pe lume în zori de zi de iarnă friguroasă şi mi-ai şoptit în taină că-s frumoasă.
Mi-ai dat din albul fulgilor de nea iubirea pură, de cristal şi mi-ai lăsat pe frunte un sărut pe care niciodată n-o să-l uit.
Eşti lângă mine şi-mi mângâi sufletul cu ramuri de păsări şi de flori.
Mă-nveţi şi azi să fiu o şoaptă de alint pentru uitare şi cuvânt, să fiu o lacrimă de dor pentru plecare şi izvor, să fiu cămaşă de visare pentru voi, oameni, pentru mare, să fiu atingerea din viaţă, chiar dacă-i nor, chiar dacă-i ceaţă.
Şi azi îmi spui cu glasul tău duios: „Tu, copilă, să fii vioară, să fii senină, să dăruieşti o zi şi-o noapte, o stea şi-un gând, pe drumul timpului mergând, pe puntea fericirii murmurând.
Ai grijă de tine şi fruntea o pleacă spre cerul imens, infinit, ai grijă de tine şi prinde-mă-n braţe să-ţi fiu amintire eternă în gând.
Ai grijă de tine, rămâi în cuvinte şi zboară-n lumină, suspin de cocor.”
Ea, mama, îmi este aproape, îmi este ninsoare şi rază de soare, îmi este zâmbet şi flori de cais, îmi este poveste şi pală de vânt, îmi este cântare pe-aleile vieţii, îmi este totul: universul frumuseţii!
Pentru Tine, mamă, trăiesc dorinţa de viaţă, trăiesc nemurirea din dragostea ta.
Îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat trecerea prin timp!
