Sunt şeful drag al vieţii mele!
Eu-mi hotărăsc şi ora de culcare
şi clipa sfântă de iertare
şi mai decid să zbor peste întinse ape,
să mă aşez la sfat cu gândurile toate
iar paşii să mi-i port pe-alei de vise
când lacrimi nu mai pot să strâng
în doruri şi-n priviri nescrise.
Sunt şef şi nu mă plâng la nimeni
că subalternul „eu” îmi cânt suspine,
că dorm când timpul pare mort,
că strig la vânt să-mi lase frunzele pe ram,
că mângâi iarba din cadran,
că pierd o oră pentru o iubire,
că torc o vorbă – fir subţire.
Sunt şef de când mă ştiu
şi-am obosit! Astăzi, eu, subaltern aş vrea să fiu!
Mă lupt cu morile de vânt
ca şeful să-mi citeasc-al meu cuvânt.
Să înţeleagă că sunt lumină,
că sunt trăire sfântă şi senină,
că sunt supusă trecerii prin noapte,
că vieţuiesc în zori de şoapte.
Sunt şef şi subaltern deodată,
sunt o poveste cam ciudată,
sunt zâmbet şi durere,
sunt adierea unei amintiri ce piere,
sunt prinsă în vârtej şi-n joc,
sunt amalgam de-ngheţ şi foc!
Sunt şef sau subaltern?
Cine mai ştie?
De fapt sunt pentru toţi... o poezie!
