Ştiut este că în ultima lună a primăverii e sorocul în
care înfloresc trandafirii, salcâmii şi teii.
De ce n-ar înflori şi visele noastre?
Avem dreptul la ele, chiar dacă nimeni nu recunoaşte că
este adevărat.
Şi totuşi, a fost real!
Visele au înflorit sâmbătă, 26 mai 2012, ora 17.00, lângă
Arcul de Triumf, în Bucureşti, când, un grup de visători, a evadat din virtual.
Minune, nu?
Cum poţi să evadezi din frumoasa închisoare a
virtualului, cum poţi să renunţi la nick-name-urile atât de sofisticate pentru
a deveni, aşa, deodată, un simplu Tu, cu nume şi prenume, cu privire şi zâmbet
pe propriul chip?
Cum? Foarte simplu!
Onorând o invitaţie trimisă de Silvia Gurău (Silvia cu
vise) prietenilor din Netlog prin care erai chemat la o întâlnire, sub Arcul de
Triumf, pentru a asculta suspinul sufletelor şi... Radio Enigma România!
Invitaţia a ajuns şi la mine!
Am citit, am recitit şi... mi-am deschis larg aripile.
M-am aruncat în jocul agitat al picăturilor de ploaie, în nebunia frumoasă a
unei călătorii care avea ca staţie finală, bucuria cunoaşterii.
Mai pe înţelesul tuturor, am hotărât să onorez invitaţia
Silviei (mai ales că printre cei care şi-au anunţat sosirea sub Arc erau şi
ascultători ai Enigmei) şi iată-mă-s în trenul de Bucureşti, imaginându-mi
sumedenie de momente în care voi cunoaşte Oameni! Oameni adevăraţi: Carmen, Viorela,
Ioana, Daniel, Getta, Dida, Sophie, Geta, Andrei, Costi şi... Liliana. Liliana
Bratec, colega mea de radio! (Aşa-i că nu puteam rata o asemenea ocazie?)
Deşi aflată în tren, încă mă îndoiam de veridicitatea
năstruşnicei idei de a merge la Bucureşti.
Timpul a trecut repede, repede şi, uimită şi emoţionată,
m-am oprit în faţa a două doamne, Silvia Gurău şi Liliana Bratec, pentru a-mi
spune, şoptit, numele: Mariana Stratulat! Eu sunt Mariana Stratulat!
Nu ştiu ce au gândit ele, dar eu am simţit că trăiesc într-o
singură clipă zbuciumul şi liniştea Pământului, lumina vieţii şi întunericul
nopţii, frigul Nordului şi arşiţa Deşertului!
Nu am reuşit să mă dezmeticesc prea bine când am
descoperit priviri calde, chipuri senine ce contrastau izbitor cu seriozitatea
matură a norilor. Dar cine să-i mai ia în seamă?!
Noi, cei care ne întindeam mâinile pentru a ne îmbrăţişa
dorinţa de a fi împreună?
Noi, cei care ne dăruiam fericirii că am reuşit (Da! Am reuşit!)
să evadăm în Viaţă?
Noi, evadaţii, am prins culorile şi mireasma prieteniei
la reverul sufletului şi ne-am smerit în faţa timpului!
Noi, Silvia, Liliana, Carmen, Ioana, Daniel, Viorela,
Sophie, Getta, Andrei, Dida, Costi, Geta, tatăl lui Daniel şi eu am celebrat
veşnicia vieţii şi iubirea de care suntem înconjuraţi.
Am trimis gânduri-flori către cei care din binecuvântate
pricini (Viorel, Gabriella, Katy şi ceilalţi colegi de radio, şi mulţi alţi
ascultători) nu au fost cu noi. Apoi am împlinit minunea ce ne-a fost dat,
aceea de a fi doar oameni, simpli oameni!
Eu, Mariana Stratulat, vă mulţumesc pentru întâmplarea de
a fi lacrimă de fericire, pentru răgazul de a admira zborul petalelor de iubire
între cer şi pământ!
Vă mulţumesc pentru popasul de lângă Arcul de Triumf
pentru a contempla splendoarea emoţiilor!
A fost o sărbătoare a simţurilor, a trăirilor plină de
graţie şi delicateţe!
A fost, va fi!
Mariana Rogoz Stratulat
Panciu, 28 mai 2012
