Invidia
şi ura se unesc mereu şi se întăresc una pe alta în aceeaşi persoană; şi nu le
deosebeşti pe una de alta decât prin faptul că una tine de persoană şi alta de
starea şi de categoria socială.
Jean de la Bruyère
Trăiesc într-o
lume în care invidia şi ura sunt la modă. Sunt sigură că nu există nicio
persoană care să nu fi fost invidiată sau să nu fi invidiat. Dar invidia dusă
până la ură şi care te roade până la măduva oaselor nu-ţi lasă timp şi pentru
tine să te priveşti, să te analizezi, să te
iubeşti, să te respecţi. E uimitor cum unii se lasă acaparaţi de acest
sentiment ajungând la gânduri şi fapte care urmăresc discreditarea şi decimarea
psihică a celui invidiat.
Invidia nu este
altceva decât părerea de rău pentru binele şi fericirea aproapelui. Ea prinde
contur din egoismul ce răbufneşte la contactul omului cu semenii săi, dar
rădăcina invidiei se impune a fi căutată în păcatul mândriei, ce cultivă
dispreţul faţă de ceilalţi, cel mândru considerându-se a fi superior tuturor
din toate punctele de vedere. Pe bună dreptate a scris Fericitul Augustin că “invidia
este fiica mândriei”.
Invidia este un
păcat de moarte pentru că se opune iubirii aproapelui, iubire ce constituie
“legea fundamentală a vieţii omeneşti”, după cuvintele scriitorului L.N.
Tolstoi. Din invidie izvorăsc ura faţă de oamenii de lângă tine, calomnierea,
înşelăciunea şi chiar uciderea.
Însă invidiosul
îşi poartă pedeapsa cu sine, făcându-şi rău lui însuşi.
Persoana care
invidiază nu cunoaşte liniştea sufletească, întrucât se află într-o veşnică
agitaţie şi suferinţă interioară sfâşietoare, cauzate de fericirea celor din
jur. Doreşte fericirea numai pentru propria persoană şi se bucură doar când
altora li se întâmplă nenorociri sau când sunt batjocoriţi şi dispreţuiţi. Uită
că a pizmui înseamnă automat a te recunoaşte inferior celui pe care îl invidiezi.
Una dintre părţile cele mai urâte ale acestui păcat capital este că apare şi se
dezvoltă chiar între rude, prieteni şi apropiaţi, dar şi între cei care
exercită aceeaşi profesie.
Descoperind
toate acestea despre invidie credeţi că mai e cazul să ne întrebăm:
de unde
provine ura?
Răspunsul e cât se poate de simplu: din invidie!
“Invidia şi ura,
consemna La Bruyère,
se unesc mereu şi se întăresc una pe alta în aceeaşi
persoană”.
Mariana Rogoz
Stratulat
Panciu, 16 iulie
2012
Consideraţi că
invidia şi ura nu lasă loc pentru dialog şi construcţie?
Credeţi că atât
ura cât şi invidia au un caracter maladiv?
Aţi întâlnit persoane invidioase? Ce remediu
există pentru tratarea lor?
 |
