Melancolii de noiembrie

Dacă e să dăm crezare poeţilor, sfârşitul toamnei este un moment al tristeţii şi al singurătăţii. Moartea naturii, ploile reci şi pâclele cenuşii, cerul plumburiu şi soarele stors de lumină şi de puteri, nu sunt un decor care să te predispună la optimism. Când lumea din dreptul ferestrei dispare după o cortină întunecată şi umedă, gânduri negre şi spaime vechi, tristeţi trecute şi suferinţe nevindecate ocupă scena zilelor scurte şi a nopţilor lungi.
Să ne temem, aşadar, de melancoliile toamnei?
Să dăm fuga la medic ca să ne tratăm împotriva anotimpului neprielnic, sau să folosim singurătatea sufletească în care suntem împinşi, pentru a ne regăsi pe alte coordonate decât cele ale vieţii de zi cu zi?
Când v-aţi dat întâlnire ultima dată cu dumneavoastră?
Când aţi folosit tresăririle melancolice pentru a vedea ce se mai întâmplă în suflet, acolo unde duritatea vieţii cotidiene nu vă lasă niciodată să ajungeţi?
 

Pe scurt:
melancoliile toamnei sunt periculoase sau creative,
trebuie acceptate
sau trebuie să luptăm cu ele din răsputeri?
Pentru că suntem deja în timpul confruntărilor
aş dori să vă spuneţi părerea în cadrul ediţiei de azi a emisiunii
Pe cărări de viaţă, pe aripi de timp
(marţi, 20 noiembrie 2012, ora 20.00)

http://radioenigmaromania.ro/
http://live.radioenigmaromania.ro:8000/listen.pls

ID: radio_enigma_romania

Sunt Mariana Stratulat
şi consider că doar împreună
putem alunga melancoliile reci din luna noiembrie.

Vă doresc o seară cu melancolii creative,
cu poezii, dedicaţii şi preferinţe muzicale!