vineri, 25 ianuarie 2013

De vorbă cu mine


 
Sunt anumite momente când încercăm să aflăm cât mai multe despre ce e cu noi, de ce nu ne merge bine sau de ce suntem în vârful piramidei. Eu mă aflu într-un astfel de moment.
De câteva zile mă tot caut şi mă strig încercând să deschid un dialog bazat pe sinceritate şi bunăvoinţă.
După multe încercări nereuşite, aseară, am dat de mine. Stăteam chircită într-un ungher al vieţii, tremurând de supărare şi uimire de ceea ce se întâmplă în jurul meu.
Cu mare greutate m-am hotărât să spun ce mă doare şi din ce cauză.
Toată suferinţa mea vine din marea mizerie umană. Încerc să descifrez ce o alimentează zilnic, de este atât de puternică!
Şi cum eul meu este atras de detaliile vieţii, iată ce am descoperit!
Că există oameni frumoşi, nebuni de frumuseţe şi iubire, care au vise minunate, strălucitoare, pentru care dăruiesc şi timp şi sănătate şi… tot.
Ei bine, tocmai aceşti oameni sunt vânaţi, sufocaţi de alţii, mici, negri şi hidoşi sufleteşte. Indivizi bolnavi fizic şi psihic se reped ca hienele asupra visătorului, nu numai pentru a-i fura visul, ci, şi mai grav, pentru a-l distruge. Sub masca prieteniei îi otrăvesc orele cu smiorcăieli, linguşeli, minciuni, intrigi, absurdităţi provocând tulburări în armonia calmă şi liniştită a unui om simplu ce vrea să iubească şi să fie iubit.
Măcinaţi de neputinţă, ură şi răutate, conştienţi că nu sunt în stare nici măcar să viseze, aceşti oameni de nimic practică jocuri mârşave, josnice, sperând să fie şi ei lăudaţi de cineva.
Dar pentru ce? Pentru frustrările şi neîmplinirile lor? Pentru că şi-au spânzurat toate calităţile şi au păstrat răutăţi şi duşmănii cu care operează fără nici un scrupul?
Greu de crezut că se va găsi cineva care să-i aprecieze pentru distrugerea frumosului! Şi totuşi… mai ştii?!
Ce se întâmplă cu visătorul nostru rătăcit în mijlocul acestor jivine?
Naiv şi curat, le crede vorbele mieroase, le invită la masa mare a prieteniei. Şi pentru un pumn de vorbe sau “de dolari” le lasă să-i întineze visul.
Iar el devine din stăpân, valet!
Valetul de Pică îngenuncheat de damele odioase ale mizeriei umane!
Am încercat să găsesc o explicaţie pentru atitudinea de renunţare a visătorului şi mi-am pus întrebarea: Dacă, de fapt, nu e visul lui? Poate l-a furat sau l-a primit în dar? Şi în acest caz nu ştie cum să-l protejeze. N-ar fi mai bines să înapoieze visul celui care îl iubeşte şi ar face orice pentru a nu fi pătat de nimeni?
Indiferent de adevăr, orice vis trebuie păstrat în forma lui iniţială!
Închei spunându-vă că vă preţuiesc, deopotrivă, pe toţi, pentru lumina ce o purtaţi în ochi, pentru căldura cu care îmbrăţişaţi firul de iarbă, pentru lacrima cu care mângâiaţi stelele, pentru surâsul cu care alinaţi visele!
Eu şi… eu
PS
Orice asemănare cu persoanele descrise în acest text, nu este întâmplătoare!
Mi-aş dori să descopăr o soluţie cu ajutorul căreia să redau întregului univers strălucirea pură a începutului de lume, sperând ca niciodată să nu se mai nască perverşi, agramaţi, colportori, linguşitori şi mulţi, mulţi alţii din aceeaşi categorie.

Mariana Rogoz Stratulat
Panciu, 24 ianuarie 2013