O comoară submarină e pierdută, din
punct de vedere tehnic, dacă zace la peste 2oo de metri adâncime (cel
puţin în starea actuală a posibilităţilor de recuperare), ne spune
Robert Charroux.
În ciuda acestui lucru, englezii nu se lasă bătuţi, ci tot încearcă să aducă la suprafaţă epava titanicului.
Titanic, pachebotul gigantic de 60.000
de tone a plecat în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia cu
destinația New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, în
data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un iceberg și s-a scufundat,
pierzându-şi viața 1517 persoane din 2223, în una din cele mai cumplite
dezastre maritime pe timp de pace din istorie. Odată cu el s-au
scufundat şi valorile pasagerilor: zeci mii de bijuterii din aur, argint
şi pietre preţioase.
În iulie 1954, nava engleză Help a reperat epava, însă nu prea a avut şansa să aducă la suprafaţă comoara de pe Titanic.
S-au organizat multe expediţii de atunci, cu scopul de a recupera obiecte de valoare de pe Titanic.
Recuperatorii au adus la suprafaţă mii
de obiecte, dintre cele mai variate, de la monede de aur la tacâmuri de
argint, porţelanuri , felinare, un clopot de pe vas, bani de hartie,
coliere, inele, butoni de manşete şi multe altele.
Au mai rămas poate pentru totdeauna în
adâncul oceanului, cam 80% din valori, printre care merită menţionate: o
copie manuscrisă, încrustată cu peste o mie de pietre preţioase, a
celebrei culegeri iraniene “Rubayatele”, obiecte de artă, un Renault, şi
o sacoşă plină cu diamante, în valoare de 300 de milioane de dolari,
ascunsă într-unul din miile de seifuri.
Bibliografie: Robert Charroux, Comorile lumii – îngropate, zidite, scufundate, Bucureşti, Editura Lucman, 2007.
