vineri, 31 mai 2013

31 mai - Ziua Mondială fără Tutun

Începând cu anul 1987, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat 31 mai „Ziua Mondială fără Tutun”, pentru a atrage atenţia asupra pericolului utilizării tutunului atât pentru sănătatea fumătorilor cât şi pentru cea a nefumătorilor care, expuşi la fumul altora, devin şi ei fumători pasivi.



Tema propusă de către OMS pentru anul acesta este interzicerea desăvârşită a publicităţii produselor de tutun, a promovării lor şi a sponsorizării acestui domeniu, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare. Se ştie că prin acţiunile de promovare a diferitelor produse, foarte mulţi oameni sunt tentaţi să le încerce, iar pentru că tutunul creează dependenţă puternică, cei care au căzut în capcana fumatului, ulterior se pot lăsa foarte greu.
Companiile de ţigarete au tot interesul să-şi promoveze produsele, deoarece banii investiţi în publicitate atrag generaţiile noi spre acest viciu, iar cei care s-au lăsat convinsi de falsele promisiuni sugerate (fumând vei arăta mai matur, mai „cool”, te vor admira şi accepta mai uşor cei din gaşcă etc.), vor deveni nişte sclavi, plătitori de tribut, pe spinarea cărora companiile de producerea şi comercializarea ţigaretelor se îmbogăţesc.
Nu vă lăsaţi păcăliţi! Faceţi un calcul: dacă fumaţi zilnic un pachet de ţigări, înmulţiţi cu 30 sau 31, şi obţineţi suma cheltuită într-o lună. Acei bani (frumoşi) ar fi putut avea o destinaţie mult mai bine gândită, să vă aducă ceva util, frumos, valoros, nedăunător. În schimb, fumând, rămâneţi numai cu fum şi scrum şi cu sănătatea subminată.

Opriţi-vă să ardeţi banii! Eliberaţi-vă de fumat!

Ca şi „bonus” vă îmbunătăţiţi considerabil sănătatea: cea mai mare valoare pe care o putem avea, dacă avem grijă de ea, se mai arată în documentul citat.

sursa. http://www.informatia-zilei.ro