joi, 6 iunie 2013

BACALAUREAT 2013: Tot ceea ce trebuie să ştii despre examenul din acest an




Peste 200.000 de elevi participă la BACALAUREAT 2013, sesiunea iunie-iulie. Mediafax.ro vă oferă toate informaţiile despre examenul din acest an – calendar, subiecte şi REZULTATE BACALAUREAT 2013.

300030-s


Înscrierea candidaţilor la examenul de bacalaureat s-a făcut în perioada 27 – 31 mai pentru sesiunea care va începe pe 10 iunie, iar pentru sesiunea a doua, care se va desfăşura în perioada august-septembrie, se vor face între 15 – 19 iulie.
  • Calendar BACALAUREAT 2013 – Sesiunea iunie-iulie:
27 – 31 mai 2013 -  înscrierea candidaţilor
10 – 12 iunie 2013 -  Evaluarea competenţelor lingvistice – limba română
12 – 14 iunie 2013 – Evaluarea competenţelor lingvistice -  limba maternă
17 – 21 iunie 2013 – Evaluarea competenţelor digitale
25 – 28 iunie 2013 -  Evaluarea competenţelor lingvistice – limbi străine
1 iulie 2013 -  Limba şi literatura română – proba scrisă
2 iulie 2013 -  Limba şi literatura maternă  proba scrisă
3 iulie 2013 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
5 iulie 2013 - Proba la alegere a profilului şi specializări- proba scrisă
8 iulie 2013 – Afişarea rezultatelor
12 iulie 2013 - Afişarea rezultatelor finale
Elevii care nu reuşesc să treacă de sesiunea din vară vor avea o a doua şansă în sesiunea din toamnă.
  • Calendar BACALAUREAT 2013- Sesiunea august-septembrie:
15 – 19 iulie 2013 -  Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
19 – 20 august 2013 – Evaluarea competenţelor lingvistice – limba romană
19 – 21 august 2013 - Evaluarea competenţelor lingvistice -  limba maternă
20 – 21 august 2013 – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
22 – 23 august 2013 -  Evaluarea competenţelor digitale
26 august 2013 – Limba şi literatura romană – proba scrisă
27 august 2013 -  Limba şi literatura maternă – proba scrisă
28 august 2013 -  Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
30 august 2013 – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba scrisă
2 septembrie 2013 – Afişarea rezultatelor la BACALAUREAT 2013 şi depunerea contestaţiilor
  • Cine se poate înscrie la examenul de BACALAUREAT 2013
La examenul de bacalaureat se pot înscrie atât candidaţii din seria curentă, cât şi cei din seriile anterioare, care nu au promovat examenul de bacalaureat.
Elevii români care au studiat în străinătate se pot înscrie la examenul de bacalaureat numai după echivalarea studiilor şi promovarea examenelor de diferenţă stabilite de MECTS, prin Centrul Naţional pentru Recunoaşterea şi Echivalarea Diplomelor.
Candidaţii proveniţi din învatamântul particular autorizat să funcţioneze provizoriu se înscriu la centrul de examen desemnat de comisia de bacalaureat judeţeană a municipiului Bucureşti.
  • BAC 2013: DOCUMENTE DE CARE AI NEVOIE
Fişa-tip informatizată – cerere individuală de înscriere la examen, în format electronic, care cuprinde datele de identificare a candidatului şi lista disciplinelor de examen pentru care acesta a optat.
  • BACALAUREAT 2013. Când trebuie să plăteşti taxă pentru susţinerea examenului
Candidaţii au dreptul să susţină examenul de bacalaureat, fără taxă, de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe.
  • CUM SE FACE ACCESUL CANDIDAŢILOR LA EXAMENUL DE BACALAUREAT
Pentru probele scrise, accesul candidaţilor în sălile de examen se va face pe baza actului de identitate, cu cel puţin 30 de minute înainte de începerea probei. Elevii vor fi puşi câte unul în bancă.
  • BAC 2013: CU CE NU AI VOIE ÎN SALĂ
Regulamentul de organizare al examenului prevede că elevii nu au voie să intre în sală cu niciun fel de lucrări, de la manuale până la dicţionare de care s-ar putea ajuta la examen.
sursa: http://www.mediafax.ro