În ianuarie 2011, pe coperta
primei ediţii a revistei „Vogue Rusia” a apărut o copertă cu presupusa
amantă a lui Vladimir Putin, care pe atunci era premier. Între
picioarele ei stătea scris titlul „Cea mai mare victorie a ei”.
Chiar dacă relaţia dintre Kabayeva şi
Putin a fost negată vehement, zvonurile privind presupusa amantă a
preşedintelui au continuat să curgă, iar acum sunt invocate ca fiind
cauza divorţului dintre preşedintele Rusiei şi soţia sa, Liudmila.
Alina Kabayeva (29 de ani), fostă
campioană olimpică la gimnastică ritmică şi presupusa amantă a
preşedintelui rus Vladimir Putin a fost aleasă pe apară pe coperta
primului număr al „Vogue Rusia”, care s-a lansat în ianuarie 2011.
Pictorialul său a stârnit numeroase controverse.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, va divorţa de soţia sa,
Liudmila, au anunţat cei doi joi seară. “A fost o decizie comună,
uniunea noastră s-a încheiat”, a declarat Liudmila într-un interviu
acordat postului public Rossia-24.
„Căsătoria noastră este practic încheiată deja, nu ne vedem deloc”,
ar fi declarat şi preşedintele Vladimir Putin despre divorţul de soţia
sa, Liudmila.
Vladimir Putin, în vârstă de 61 de ani, şi soţia sa, Liudmila, în
vârstă de 55 de ani, sunt căsătoriţi de aproape 30 de ani şi au împreună
două fiice.
Există zvonuri cum că, gimnasta
medaliată cu bronz la Olimpiada de la Sydney, iar apoi cu aur, patru ani
mai târziu, este şi mama copilului lui Putin. Acesta are un copil de un
an, însă identitatea tatălui nu a fost făcută public.
Kabayeva a strâns în cariera sa 18
titluri de campioană mondială şi 25 de campioană europeană. Ea a devenit
eroină naţională, la 17 ani, după ce căzut şi a pierdut titlul în
Australia. Cârcotaşii spun că Putin a cerut atunci o audienţă pentru a o
consola.
În 2008, un ziar rus anunţa că Alina
Kabayeva este logodită cu Putin şi că urmează să se căsătorească, după
ce acesta va fi încheiat mandatul prezidenţial. Sursa acestei ştiri era
un organizator de nunţi de la Sankt Petersburg, care fusese desemnat să
se ocupe de recepţia de după nuntă. Totuşi, la scurt timp după apariţia
acestor ştiri, Putin a negat că ar avea o relaţie cu fosta gimnastă.
În mod misterios, tabloidul care
publicase aceste informaţii a fost închis la scurt timp după apariţia
articolelor despre Putin şi Kabayeva.
sursa: http://ro.stiri.yahoo.com