duminică, 30 iunie 2013

Iulie

Iulie sau Cuptor este a șaptea lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile.
 


Iulie începe (astrologic) cu soarele în semnul Racului și sfârșește în semnul Leului. Din punct de vedere astronomic, luna iulie începe cu soarele în constelația Gemenilor și se sfârșește cu soarele în constelația Racului.
Numele lunii iulie vine de la Iulius Cezar care s-a născut în această lună. Înainte, luna iulie se numea în latină Quintilis pentru că era a cincea lună în calendarul roman, calendar care începea cu luna martie.
Grecii numeau luna iulie Hekatombaion.
În România, luna iulie, popular, se numește Cuptor.
Iulie începe în aceeași zi a săptămânii ca și Aprilie în fiecare an și ca Ianuarie în anii bisecți
I.L.Caragiale spunea în Calendar despre luna iulie: Căldura crește: 45 grade. Primăria ia măsuri, ca stropitorii stradelor să administreze trecătorilor asudați câte o dușe rece. Pentru aceasta se va mai adăogi la biletul cel galben încă vreo câteva zecimi comunale.




  Iulie
de Otilia Cazimir

De după dealuri arse şi trudite,
Înalţă creste albe nori de plumb.
S-adună-n iarbă umbre încâlcite
Şi, aspru, geme vântul prin porumb.

Câmpia de paragină şi scrum
Întinde braţe lungi de colb în drum,
Apoi îşi strânge sufletu-n păduri,
Căscând în râpi dogoritoare guri...

Dar norii sterpi coboară-n depărtare,
Şi-abia vibrează dincolo de zare
Un tunet lung, cu prabuşiri de stâncă...
Iar soarele s-arată alb şi mat,

Şi-ntâia rază de lumină pare
Un fulger mort, ce rătăceşte încă
Pe câmpul prăfuit şi resemnat.

Din volumul „Fluturi de noapte”, 1927