Se spune ca demult a existat
un arbore batran si maiestuos, cu ramurile imense intinse spre cer. Cand
inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni
si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate
veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase.
Era minunat. Un baietel obisnuia sa se joace sub el in fiecare zi, iar
copacul s-a obisnuit cu micutul prieten si a inceput sa-l iubeasca.
Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca dragastos ca
baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si culege
fructele. Cand micutul se bucura de darurile lui batranul copac era
cuprins de un val incredibil de fericire.
Baiatul crescu. Uneori,
dormea la radacina copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o
coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost
regele junglei. Vazand cum baiatul purta cununa sa, dansand cu ea,
copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; ii canta in
bataia vantului. v Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere
in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe
ele, copacul se simtea fericit.
Timpul a trecut, iar copilul
mare acum incepu sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui.
Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni. Asa ca a inceput
sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa mereu
nerabdator, strigandu-i din adancurile sufletului sau: Vino! Vino! Te
astept!
Cand baiatul nu venea,
copacul se simtea trist. Tanarul a crescut si mai mult, iar zilele in
care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. El deveni
ambitios si prins in afacerile sale lumesti. Ce copac? De ce ar trebui
sa-l mai vizitez? Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a
strigat: Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine.
Tanarul i-a raspuns: Ce poti tu sa-mi oferi ca sa merite sa mai trec pe
la tine? Eu am nevoie de bani acum. Tu nu imi poti fi de nici un folos
acum. As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu
vad de ce as face-o. Uimit, copacul i-a spus: Nu vei mai veni decat daca
iti voi oferi ceva? Dar eu ti-am daruit tot ce am avut! Din pacate eu
nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem
bani si totusi suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi
de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei batuti de arsita, ii
adaposteste pe cei cotropiti de furtuna. Cand bate vantul, dansam si
cantam impreuna cu el. Desi nu avem bani, pasarelele se inghesuie sa
cuibareasca pe ramurile noastre si ciripesc vesele aici! Tanarul i-a
raspuns: Eu nu am timp de pierdut cu tine, vreau sa ma imbogatesc si
sunt ocupat cu probleme. Copacul s-a gandit putin si spuse: Atunci,
culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine banii de
care ai nevoie. Tanarul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac
si a cules toate fructele, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a
rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou
fericit. Tanarul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca
arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs
atunci cand acesta a acceptat oferta de a-i culege fructele pentru bani
si bucuria pe care i-a putut-o face. Dupa aceea baiatul nu s-a mai
intors din nou multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa
obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de
copac, si astfel au trecut anii…
Copacul era trist. Tanjea
dupa intoarcerea baiatului, intreaga sa fiinta era in agonie. Dupa multi
ani, tanarul, devenit intre timp om asezat, a trecut prin preajma.
Acesta i-a strigat fericit: Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma!
Barbatul i-a raspuns: Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe
vremea cand eram un copil fara minte. Copacul a insistat: Vino,
mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine! Barbatul i-a raspuns: Termina cu
flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Ma poti
tu ajuta cumva? Copacul a exclamat: O casa? Bine, dar eu traiesc fara
asa ceva. Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte
creaturi traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in
care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei. Noi
nu avem case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru
a-ti construi o casa cu ajutorul lor. Fara sa mai piarda timpul,
barbatul reteza crengile impunatoare ale batranului arbore. Din acesta a
ramas acum doar trunchiul, dar era foarte fericit, iubitul lui copil
isi cladise casa mult visata.
Barbatul a uitat din nou de
batranul protector si anii au trecut fara numar. Copacul, devenit acum
un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa
il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata glasuii in
bataia vantului. Furtunile continuau sa-l bata, dar el nu mai putea
scoate nici un sunet. Timpul a trecut, iar barbatul imbatranise si el.
Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac.
Acesta l-a intrebat: Ce mai pot face pentru tine, iubitul meu prieten?
Te-ai intors dupa foarte, foarte mult timp. Batranul i-a raspuns: Ce
poti face pentru mine? Mi-as dori sa ajung intr-o tara indepartata, sa
ma imbogatesc definitiv. Dar pentru asta, am nevoie de o barca! Copacul
se ingrijora dar totusi ii zise: Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din
el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut astfel sa-ti
implinesti visele. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai
repede. Voi astepta mereu intoarcerea ta. Omul a taiat trunchiul
copacului, si-a facut o barca din el si a plecat degraba fara sa mai
priveasca inapoi. Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a
continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea iubitului prieten. A
asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu va mai avea vreodata ceva
de oferit si ca poate barbatul nu se va mai intoarce niciodata la el
acum.
Dar in final acesta s-a
intors dupa multi multi ani. Batranul copac l-a primit plangand de
fericire. Imi pare atat de rau copilul meu, ii zise acesta, dar nu mai
am nimic sa-ti daruiesc, nu mai am fructe sa le mananci sau lemne sa le
tai. Nici eu nu mai am dinti cu care sa musc din ele nici putere sa mai
construiesc ceva acum. Nu-ti mai pot oferii chiar nimic, nu mai am decat
aceste batrane radacini uscate.
Nu mai am nevoie de multe
acum, dupa atatia ani, imi doresc doar un loc linistit sa ma odihnesc,
zise batranul om. Ah, minunat! Am auzit ca radacinile unui batran arbore
sunt locul perfect pentru odihna, vino, aseaza-te langa mine si te
odihneste. Omul s-a asezat pe radacini si copacul era inca odata fericit
pana la lacrimi alaturi de dragul lui copil.
sursa: net