Cuvintele sunt
lacrimile celor
care ar fi vrut aşa
de mult să plângă şi nu au putut.
Lucian Blaga
***
Mi-s lacrimile poezie,
mi-s gândurile bucurie,
mi-s dorurile-nvolburate
de păsări albe, evadate
din zâmbet-vis şi din suspin,
din clipele ascunse-n scrin.
Îmi e chemarea spre apus
de nu ştiu cine şi nespus
decât întâmplător, cândva
când se strecoară cineva,
discret, uşor, dar dureros
în pulbere de cer geros.
Îmi este viitoru-n clipă,
în căutări şi în risipă,
în picătura de trecut
amorf şi cenuşiu, tăcut.
Şi mă grăbesc, înveşmântat
în giulgiu-nor spre un oftat.
Mi-s lacrimile de plecare,
îmi e cuvântul sărutare
de despărţirea mea de zbor
de timpul trist, amăgitor
de existenţa mea sumară,
de picăturile de ceară.
Mi-s lacrimile vers nescris
în nopţile unui proscris.
(Mariana Rogoz
Stratulat
–Tăcerea fumegândului cuvânt)
Asculta mai multe audio ambientala
