„Să nu uiţi că
orice aşteptare
e provizorie,
chiar dacă durează
toată viaţa.”
Octavian Paler
Aşteaptă-mă un gând,
aşteaptă-mă un pas...
Voi fi în zborul tău
sărut,
iubire,
glas...
*******
„Uneori
aşteptarea ne maturizează,
alteori
ne omoară.
V-aţi
gândit vreodată
că o
aşteptare
nu
seamănă cu alte aşteptări?
Aşteptările
diferă între ele ca oamenii.”
Octavian
Paler
Octavian Paler
a scris superb “A
aştepta aşteptarea”:
“Mai tarziu am revenit la gandul ca viata insasi e o stare
de tranzit intre nastere si moarte… un peron unde te zbati sa ocupi un loc
intr-un tren… esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra…
altul e necajit ca a ramas in picioare pe culoar… altii nu reusesc sa se prinda
nici de scari, raman pe peron sa astepte urmatorul tren…
Si fiecare uita, poate, un singur lucru… ca trenurile
astea nu duc nicaieri… cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa
stie, egal cu cel care sta in picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu
urmatorul tren… In cele din urma se vor intalni toti undeva, intr-un desert,
unde chiar sinele se transforma in nisip…
In loc sa se uite in jur, oamenii se imbulzesc, se calca in
picioare, isi dau ghionturi… Incercam sa ma conving, probabil, ca n-aveam
motive sa ma plang. Cel putin in gara noastra, imi ziceam, avem
avantajul de a vedea viata in stare pura, destinul nu ne amageste, nu ne
sileste sa ne zbatem, ne lasa sa ne instalam in starea de tranzit si s-o traim
cat mai linistiti, stiind ca ea e totul.
Dar vine o zi cand privesti peronul gol, trambele de praf pe
care le ridica vantul si nu mai poti alunga gandul ca te joci cu vorbele, ca nu
se poate trai astfel, ca pustiul este chiar mai rau decat frica sau,
daca vreti, o altfel de frica…
Descoperi ceea ce stiai de la inceput, ca asteptarea are
valoare cata vreme astepti sa se intample ceva, cata vreme iti poti inchipui
ca se va intampla ceva, chiar daca nu se va intampla nimic. Altfel, asteptarea
devine un timp gol. A astepta asteptarea? Ar fi absurd. Asa ceva nu exista. A
astepta asteptarea e moarte.”
— Octavian Paler, Viata pe un peron
Am venit...
Am venit ca să-ţi
spun
gândul de noapte,
gândul meu bun.
Întinde mâna
şi-atinge-mi iubirea,
mângâie-mi visul şi
rătăcirea
aşa cum de-atâtea ori
ţi-ai dorit
din depărtările tale.
M-ai amăgit...
Bună seara, vis
nesperat!
Voi fi lângă tine
şi-n timpul uitat...
Acum nu mă vezi, dar
dorul
te cheamă,
acum nu mă ştii, te
strig
şi mi-e teamă
că zborul spre stele
nu va mai fi,
că şoapta iubirii
încet va muri.
Şi totuşi, dărâm
ziduri reci şi pustii!
Iubite, te-aştept în
braţe să-mi vii
să-ţi sărut privirea
uşor,
să fim împreună
tainic izvor.
În noaptea aceasta să
fiu doar a ta
să-ţi fiu lumină,
amintirea din stea.
Mariana Rogoz
Stratulat
Suflet de
cocor, ed.PIM, Iaşi, 2011
