vineri, 13 februarie 2015

Iubirea învinge întotdeauna!



“Ghiocelul.
Soldatul Philipide
al lumii vegetale.
Ofilirea lui înseamnă
triumful primăverii.”
Valeriu Butulescu
 


V-aţi întrebat vreodată de ce se spune că ghiocelul este vestitorul primăverii? V-ati întrebat vreodată cum de reuşeşte să răzbească din pământul îngheţat şi rece, să-şi facă loc printre cristalele de nea, să reziste temperaturii extrem de scăzute în ciuda fragilităţii sale, să stea îmbrăcat în mantia albă a zăpezii până când temperaturile încep să crească până acolo încât zăpada să se transforme în picături care să-i hrănească rădăcinile fragile şi să-i dea vigoare şi parfum de primăvară?

Încercaţi să răspundeţi la toate aceste întrebări
după ce citiţi textele de mai jos.



"Ghiocelul ce înflorește spre sfârșitul iernii anunță apropiata sosire a primăverii. Priviți-l: el comandă zăpezii și pământului cu multă voință, cu mult curaj: „Îndepărtați-vă, eu vreau să ies!” Totuși, el este fragil, el are niște petale atât de moi, de delicate, poate fi distrus dintr-un nimic... Pământul și zăpada îl ascultă însă, ele îl lasă să treacă și el apare, el înflorește. Cum procedează ca să oblige pământul să se întredeschidă? El posedă o forță irezistibilă în mica sa tijă ce începe să încolțească și astfel învinge. Pentru că iubirea învinge întotdeauna!

Voi nu dispuneți oare de mai multe mijloace decât ghiocelul? Ba da. Numai că nu aveți suficientă credință și voință pentru a spune evenimentelor, dificultăților, îngrădirilor: „Plecați de aici, îndepărtați-vă, eliberați-mi drumul, eu vreau să ies, eu vreau să îl admir și să îl laud pe Creator!” Dacă veți persevera precum ghiocelul, veți reuși mereu să vă eliberați și să învingeți."

Omraam Mikhaël Aïvanhov



Ghiocelul
           de Otilia Cazimir

De sub un bulgare-nghetat
Cu caciulita alba de zapada,
Un ghiocel sfios si speriat
Isi scoate capusoru-n vant sa vada.

Ce minunata-i dimineata-n crang
Si ce caldut si bine e afara!...
De ce-ar intarzia-n pamant, natang,
Cand are strai nout de primavara?

E liniste in jur...Si-i cel dintai,
Si-i singurel: un firicel de viata...
Doar iepurasul fara capatai
Se-apropie tiptil si-i iese-n fata.

I-e foame - insa cum sa se indure?
- Esti prea subtire, fraged ghiocel...
Si s-a tot dus. In urma lui peste padure
Incepe-a ninge-ncet, incetinel.

Iar bietul ghiocel abia se vede
Prin fulgii moi de puf ce prind sa cearna.
Se-nalta-n piciorus, nu-i vine-a crede...
- Ia uite, frate, parca-i miez de iarna!

Si capusoru-i cade ostenit.
Invinetit de frig, se infioara:
- Nu-mi pare rau ca mor...M-am cam grabit,
Dar am adus o noua primavara!




Cu denumirea stiintifica de “Galanthus nivalis”, din familia “Amarylidaceae”, ghiocelul este numit si “frumoasa fata a lunii februarie” sau “emblema/simbolul primaverii timpurii”.
Originar din Asia Mica si Europa de est, ghiocelul reprezinta, alaturi de garoafa, floarea traditionala a lunii ianuarie. In greaca, numele “galanthus” semnifica “floare alba ca laptele”, iar “nivalis” este un adjectiv latin insemnand “asemeni zapezii”.

Intr-una din legendele despre ghiocel, se spune ca atunci cand Dumnezeu i-a alungat din rai pe Adam si Eva, pamantul era in anotimpul iernii, fiind intru totul acoperit de zapada. Eva a inghetat si a inceput sa planga, amintindu-si cu regret de gradinile paradisului.Pentru a o consola, Dumnezeu a transformat cativa fulgi de zapada in flori de ghiocei. Potrivit acestui mit, ghioceii sunt cele dintai flori aparute pe pamant.

Intr-o legenda germana, atunci cand Dumnezeu a terminat de facut toate lucrurile si fiintele de pe pamant, i-a spus zapezii sa mearga la flori si sa le ceara sa ii dea putina culoare.Toate florile l-au refuzat, cu exceptia ghiocelului, care a daruit zapezii culoarea lui alba. Drept rasplata, ghiocelul a devenit cea dintai floare care rasare dupa trecerea iernii.

Cu multe secole in urma, ghioceii uscati in Turcia, erau transportati pe mare in Europa. Pe de alta parte calugarii englezi aduceau din Roma bulbi de ghiocei pe care ii plantau in jurul manastirilor din tara lor de bastina. Din aceasta cauza, ghiocelul a devenit cunoscut in Anglia sub numele de “floarea bisericii”, reprezentand o imagine traditionala in “Ziua sosirii Domnului’ (2 februarie).
In occident, mai ales in Marea Britanie, ghiocelul este considerat drept o floare a mortii. Intr-o legenda engleza, o tanara fata, Kerma, si-a gasit iubitul mort si a asezat in rana lui o floare de ghiocel. Ca rezultat al acestui “tratament”, tanarul nu a revenit la viata, dar trupul sau s-a transformat intru totul intr-un palc de ghiocei. Chiar si in zilele noastre, aceasta floare are o proasta reputatie in Anglia, considerandu-se ca aducerea primilor ghiocei rasariti primavara in casa este un semn de ghinion.Totodata, pe aceste meleaguri, daruirea ghioceilor unei persoane de sex opus poate fi interpretata ca un gest grosolan sau de prost gust, intrucat poate simboliza dorinta de a o vedea moarta pe respectiva persoana.

Pentru Sfantul Francisc, ghiocelul reprezenta o emblema a sperantei, pata de verde din interiorul petalelor acestuia semnificand mult asteptata intoarcere a primaverii.

In legendele lui I.I.Mirea, aflam urmatoarea legenda despre floarea de ghiocel…
Un inger calatorea intr-o buna zi prin inaltimea cerului, leganandu-se printre stelele stralucitoare. El se apropia de fiecare stea si, de ici de colea, culegea cate o floare. Dupa ce culese din fiecare stea , el se pogora pe pamant si rupse si de aici o floare. Pe urma se sui in cer si disparu sub bolta albastra.
Florile de pe pamant, care vazusera ingerul stralucitor, fara sa vada ce floare luase cu el, se intrebau care sa fie sora lor pe care ingerul a cules-o si a dus-o cu el !
-Este un trandafir-ziceau trandafirii.
-Este un crin alb ca si ingerul- ziceau crinii.
-Ba nu, drept sa va spun surioarelor, ca nu poate fi decat o lalea- zicea, ingamfandu-se, o lalea foarte frumoasa.
Chiar micsuneaua, care-i asa de modesta, zicea si ea, cu glas dulce, ca ingerul luase o micsunea.
Deodata din inaltul cerului, o lacrima pica si veni sa straluceasca pe ghiocelul care avea o tulpinita rupta. Ingerul nu se arata, insa un glas ceresc se auzi:
-Sarmana floare, floare cu adevarat modesta! Fiindca te-am rupt, cere-mi o rasplata! Spune-mi ce ceri !?
Ghiocelul tacu.
-Vrei tu mirosul trandafirului?
-Nu!
-Dragalasenia lalelei?
-Nu!
-Vrei sa fii albastra ca floarea de liliac?
-Nu!
-Ce doresti atunci?
-Fiindca ai placerea sa-mi daruiesti ceva, fa sa ma nasc si sa infloresc indata ce se duce zapada. Oamenii amortiti si inghetati de viscol si de ger, cand m-or vedea si cand vor simti mireasma mea dulce, sa se simta incalziti si mangaiati ca se apropie primavara.
Din ziua aceea, ghiocelul este cea dintai floare care ne zambeste dupa o iarna posomarata.
Eugen Jianu, ne povesteste despre o legenda a ghiocelului dintr-o cu totul alta perspectiva…
Iarna in puterea ei: peste tot numai omaturi. Si intr-o buna zi, sfielnic, alb si plapand, ghiocelul isi suna clopotelul.
— Cine indrazneste sa mi se impotriveasca? se burzului Baba Iarna, scuturandu-si cojoacele de nea si turturii de gheata. Abia dupa ce se uita bine-bine, jur-imprejur, a descoperit ghiocelul. Tu erai? Tu ti-ai gasit sa mi te impotrivesti? Daca imi pun mintea cu tine, o sa te inghet la noapte.
— Nu va maniati, baba Iarna si mos Omat, le-a spus ghiocelul. Mie soarele mi-a trimis veste printr-o raza jucausa , cerandu-mi sa ma arat lumii. M-am frecat la ochi si iacata-ma-s!
Si, peste noapte, Baba larna si mos Omat au chemat gerul intr-ajutor. A mai suflat si crivatul.
— Unde esti ghiocelule?, au chicotit cei doi. N-ai inghetat? Mai cutezi sa ni te ridici impotriva?
— Drept sa va spun, baba Iarna si mos Omat, mi-a fost tare-tare frig. Era cat pe ce sa ma smulga si vantul. Abia m-am putut piti dupa un bulgare de pamint. Of, daca si la noapte o fi tot atat de frig, voi muri inghetat!
Soarele auzind cu cata bunatate vorbeste ghiocelul vrajmasilor sai, i-a trimis in ajutor multime de raze calde, intarindu-l.
Asa ca, de dimineata, alaturi, a putut vedea frati si surori rasarind printre petece de nea.
— Baba Iarna, mos Omat, rasunau clopoteii lor in poiana, Baba larna, mos Omat, hai sa ne jucam de-a prinselea!
… Asa s-a dovedit ghiocelul mai tare decat iarna, vadindu-si rostul sau pe lume: acela de a fi cea dintai floare care sa bucure omul.

In limbajul florilor, ghiocelul este un simbol al sperantei si consolarii ori alinarii.Totodata, floarea de ghiocel reprezinta un simbol al unui prieten gata sa ti se alature in vremurile de rastriste.



Un comentariu:

  1. Legenda Ghiocelului
    Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe pământ, le-a colorat frumos. Când a făcut zăpada, i-a zis: „Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea ce-ți place”.
    Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă:
    -„Dă-mi și mie din culoarea ta verde atât de frumoasă!”.
    Iarba a refuzat-o.
    A rugat atunci macul să-i dea culoarea roșie, vioreaua să-i dea culoarea albăstruie, floarea-soarelui să-i dea culoarea galbenă. Nici una nu asculta rugămintea zăpezii. Tristă și amărâta, aceasta ajunge în dreptul ghiocelului, căruia ii spune și lui necazul:
    -„Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate mă alungă și-și bat joc de mine!”.
    Înduioșat de soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus:
    -„Dacă-ți place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine”.
    Zăpada primi cu bucurie darul ghiocelului.
    De atunci, ea poarta veșmântul alb ca al ghiocelului. Drept recunoștință, zăpada îl lasă să-și scoată căpșorul afară de cum începe să se arate primăvara.

    RăspundețiȘtergere

salut