joi, 19 februarie 2015

Visul morilor de vânt



Adieri de  timp trec peste mine…
rămân un strop de linişte în lacrima cerului…

Visul morilor de vânt
era scris într-un cuvânt,
pe o piatră de hotar
fără dor, fără cântar,
fără nici un strop de apă,
doar privirea de sub pleoapă
adormită la răscruce
unde vântu-şi face cruce.
Visul morilor pierdut
în uitare şi-n sărut
a murit lângă un vânt
desfrunzit într-un cuvânt.

Mariana Rogoz Stratulat
Tăcerea fumegândului cuvânt, ed.PIM, Iaşi, 2010



“Don Quijote credea că morile de vânt sunt uriaşi.
Oamenii de rând cred că uriaşii sunt mori de vânt.”
Titu Maiorescu

Te-ai rugat pentru o dorinţă a ta atât de mult, încât să crezi că nu te mai aude nimeni?
Ai simţit vreodată că nu mai ai nici un control şi că totul e haotic în viaţa ta?

Dacă ai răspuns pozitiv la întrebările de mai sus, înseamnă că ai luptat cel puţin cu o moară de vânt. Fiecare avem moara noastră de vânt cu care luptăm, fiecare avem "uriaşul" nostru.

Fiecare e un Don Quijote!

Am citit la Octavian Paler care descrie „nebunia patentată” (Ortega y Gasset) a lui Don Quijote despre lipsa de măsură și de tempo al normalității, despre libertatea de a nu îți păsa de ceilalți, atât timp cât iluziile tale se întind dincolo de orice „uriaș”, numit generic „moară de vânt”. 

Dați-mi voie să vă redau, aici, câteva cuvinte:
 „e mult mai grav să ai iluzii mediocre decât să trăiești mediocru. Pentru o viaţă mediocră există, nu-i aşa?, scuze și justificări. Pentru mediocritatea iluziilor însă, nu.”. (Paler, Octavian - Calomnii mitologice, Editura Polirom, 2013, ediția a IIIa, p. 89)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

salut