duminică, 29 martie 2015

Inelul de foc




Toate galaxiile
se trec prin inelul divin al dragostei...



Inelul de foc

E cer noros
şi frigul omoară
colţul ierbii...
Ia-ţi calul alb
şi vino
pe linia orizontului
să scriem
gustul sării,
să desenăm
Arca lui Noe,
să numărăm
lumina nisipului...

Şopteşte-mi numele
şi atinge-mi fruntea,
pune-mi pene
în păr
şi scoici
la urechi...

Ia-mă pe calul tău alb
să zburăm
în adâncuri
pentru a fura
inelul de foc...

Mariana Rogoz Stratulat
Foc şi Apă, ed. PIM, Iaşi, 2014



Inelul de foc de Mariana Rogoz Stratulat

Asculta mai multe audio