joi, 5 martie 2015

un Om, o Carte, un Timp






Am primit ieri, prin curier rapid, “Paşaport” pentru a călători în timp, în viaţa unui om.
În viaţa autorului cărţii “Paşaport” (Paşaport fiind de fapt titlul unui roman autobiografic), Adrian Robert von Şinca, care  se dezvăluie pentru noi în cel mai simplu şi nobil mod: scriind despre sine.
Am citit cartea cu acea dorinţă adâncă de a descoperi mai întâi omul (pe care îl cunoscusem pe internet de puţină vreme. Adrian Robert susţine că ne ştim din mai străvechi timpuri virtuale. Aşa o fi. Nu am mania contrazicerilor!), apoi timpul şi, bineînţeles, cartea.
Nu voi scrie despre om şi nici despre timp pentru că veţi afla multe, multe din volumul apărut la editura ePublischers, anul acesta, şi nu vreau să vă  influenţez pozitiv sau negativ.
Aşa că nu-mi rămâne decât… cartea, care a fost o încântare atât prin modul în care autorul vorbeşte despre ce simţea, ce trăia, despre ce şi cum iubea, dar şi trimiterea către un timp mai puţin plăcut din existenţa domniei sale şi chiar a multora dintre noi.
Roman autobiografic, Paşaport se vrea o retrospectivă asupra unui moment cu aură neagră din viaţa autorului – anul 1977, fatidicul an 1977,  şi următorii – dintr-o Românie monotonă, fadă, înnegurată în care oamenii nu aveau identitate şi demnitate, iar puţinii care se mai bucurau de aceste “privilegii” erau consideraţi fie “tâmpiţi”, fie “duşi cu pluta”.
Unul dintre indivizii care se încăpăţâna să-şi păstreze identitatea era şi Adrian Şinca, eroul cărţii. Peripeţiile prin care se descoperă Adrian sunt multe şi cu implicări emoţionale diverse.
Adrian îşi doreşte un paşaport pentru a călători, liber, peste tot în lume, să vadă, să cunoască, să viziteze muzee, expoziţii…Şi de la această dorinţă, nevinovată la prima vedere, porneşte o adevărată cavalcadă cu urmăriţi şi urmăritori, cu sancţiuni, măsuri de constrângere cu rol educativ şi lista e completată de datele prezentate în carte.
În sfârşit i se eliberează un paşaport dar…  nu mai este cetăţean român!
Eroul trăieşte durerea descetăţenirii, se simte “gonit ca un câine în afara cetăţii… Sunt străin în ţara mea!”
În ţara lui devenise nimeni, dincolo de graniţă era “nu se ştie cine”, dar acolo, în America, după cinci ani va deveni cetăţeanul unei ţări. A altei ţări care i-a respectat statutul de om. Va obţine dreptul “de a avea o ţară, de a avea o naţionalitate, de a aparţine unui popor”.
Scrisă într-un stil simplu, colocvial, cartea atrage şi prin alternarea a două planuri distincte: unul prezentându-l pe Adrian, românul, celălalt pe Robert, americanul cu suflet de român.
Evenimentele prezentate se derulează cu rapiditate, elegant şi spectaculos (asta şi graţie umorului de bună calitate cu care sunt descrise unele scene mai… picante, autorul dovedind un real talent în prezentarea lor), astfel că romanul e uşor şi plăcut de parcurs.
La final realizezi că ai fost părtaş la tot ce a trăit Adrian Robert von Şinca: ai plâns, ai râs, ai glumit, ai înjurat, ai suferit, ai căzut şi te-ai ridicat, te-ai revoltat, te-ai implicat în derularea unei vieţi.
Ce-ţi rămâne după lectura acestei cărţi?
Timp de gândire şi convingerea că totul e posibil, că omul e înger şi demon, că aici, pe pământ, este  raiul şi iadul şi mai ales că viaţa trebuie trăită în toată splendoarea ei cu demnitate!
Cu sau fără Paşaport!

Lecturaţi cartea cu bucuria că sunteţi oameni!


Mariana Rogoz Stratulat
5 martie 2015