Am primit ieri, prin curier rapid, “Paşaport” pentru
a călători în timp, în viaţa unui om.
În viaţa autorului cărţii “Paşaport” (Paşaport
fiind de fapt titlul unui roman autobiografic), Adrian Robert von Şinca, care se dezvăluie pentru noi în cel mai simplu şi
nobil mod: scriind despre sine.
Am citit cartea cu acea dorinţă adâncă de a
descoperi mai întâi omul (pe care îl cunoscusem pe internet de puţină vreme. Adrian Robert susţine că ne ştim din
mai străvechi timpuri virtuale. Aşa o fi. Nu am mania contrazicerilor!), apoi
timpul şi, bineînţeles, cartea.
Nu voi scrie despre om şi nici despre timp pentru că
veţi afla multe, multe din volumul apărut la editura
ePublischers, anul acesta,
şi nu vreau să vă influenţez pozitiv sau
negativ.
Aşa că nu-mi rămâne decât… cartea, care a fost o
încântare atât prin modul în care autorul vorbeşte despre ce simţea, ce trăia,
despre ce şi cum iubea, dar şi trimiterea către un timp mai puţin plăcut din existenţa
domniei sale şi chiar a multora dintre noi.
Roman autobiografic, Paşaport se vrea o retrospectivă asupra unui moment cu aură
neagră din viaţa autorului – anul 1977, fatidicul an 1977, şi următorii – dintr-o Românie monotonă, fadă,
înnegurată în care oamenii nu aveau identitate şi demnitate, iar puţinii care
se mai bucurau de aceste “privilegii” erau consideraţi fie “tâmpiţi”, fie “duşi
cu pluta”.
Unul dintre indivizii care se încăpăţâna să-şi
păstreze identitatea era şi Adrian Şinca,
eroul cărţii. Peripeţiile prin care se descoperă Adrian sunt multe şi cu implicări
emoţionale diverse.
Adrian îşi doreşte un paşaport pentru a călători,
liber, peste tot în lume, să vadă, să cunoască, să viziteze muzee, expoziţii…Şi
de la această dorinţă, nevinovată la prima vedere, porneşte o adevărată
cavalcadă cu urmăriţi şi urmăritori, cu sancţiuni, măsuri de constrângere cu
rol educativ şi lista e completată de datele prezentate în carte.
În sfârşit i se eliberează un paşaport dar… nu mai este cetăţean român!
Eroul trăieşte durerea descetăţenirii, se simte “gonit
ca un câine în afara cetăţii… Sunt străin în ţara mea!”
În ţara lui devenise nimeni, dincolo de graniţă era “nu
se ştie cine”, dar acolo, în America, după cinci ani va deveni cetăţeanul unei
ţări. A altei ţări care i-a respectat statutul de om. Va obţine dreptul “de a avea
o ţară, de a avea o naţionalitate, de a aparţine unui popor”.
Scrisă într-un stil simplu, colocvial, cartea atrage
şi prin alternarea a două planuri distincte: unul prezentându-l pe Adrian,
românul, celălalt pe Robert, americanul cu suflet de român.
Evenimentele prezentate se derulează cu rapiditate,
elegant şi spectaculos (asta şi graţie umorului de bună calitate cu care sunt descrise
unele scene mai… picante, autorul dovedind un real talent în prezentarea lor),
astfel că romanul e uşor şi plăcut de parcurs.
La final realizezi că ai fost părtaş la tot ce a trăit
Adrian Robert von Şinca: ai plâns,
ai râs, ai glumit, ai înjurat, ai suferit, ai căzut şi te-ai ridicat, te-ai
revoltat, te-ai implicat în derularea unei vieţi.
Ce-ţi rămâne după lectura acestei cărţi?
Timp de gândire şi convingerea că totul e posibil,
că omul e înger şi demon, că aici, pe pământ, este raiul şi iadul şi mai ales că viaţa trebuie
trăită în toată splendoarea ei cu demnitate!
Cu sau fără Paşaport!
Lecturaţi cartea cu bucuria că sunteţi oameni!
Mariana Rogoz Stratulat
5 martie 2015