“Niciodată nu te voi trăda de tot,
deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am
putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi;
Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu
m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost
rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am
începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor
dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce
l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de
nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună
în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi.
Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi
mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.”
Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Te iubesc...
Azi
ne-am scufundat
în norii plictisiţi
de ţipătul pescăruşilor.
Crabii
şi-au făcut
culcuş
în rochia mea
rămasă pe ţărm.
Tu mă strângi
în braţe
numărând
firele de nisip...
Mariana Rogoz Stratulat
Foc şi Apă, ed. PIM, Iaşi, 2014
