Vis, motiv, eliberare
Intotdeauna am fost facinati de
mituri, dar mai ales de simbolurile din spatele lor. Chiar daca de-a
lungul secolelor au aparut diferite teorii care le explica sau macar
incearca, ele tot suscita intregul nostru interes, dar mai ales
exuberanta noastra imaginatie.
Chiar daca teoria lui Freud a facut
putina lumina in subconstientul colectiv, multe imagini si simboluri
continua sa ne fie extrem de familiare, insa ciudat de necunoscute.
Intelegerea noastra, sa zicem pamanteasca, este departe de a percepe
jocul de lumini si umbre pe care sacrul ni-l ofera.
Astfel ca, de cele mai multe ori, ne
intrebam ce reprezinta acel gest, ce ascunde acel semn, ce valoare are,
ce semnifica oare? Cu ce il asociez si de ce ma tot gandesc la el?
Exista anumite elemente care declanseaza in noi diferite stari, diferite
emotii si trairi. Unele nu pot fi explicate in cuvinte, iar altele nici
macar de stiinta. Poate sunt simboluri universal intelese de noi a
priori. Sau poate astazi nu le mai „citim” asa cum trebuia. Probabil
ne-am indepartat de adevaratul inteles si scop. Toate acestea vor fi
discutate si analizate luand in considerare culturile lumii, parerile
marilor istorici ai religiilor si, nu in ultimul rand, perceptia
actuala.
Vom incerca prin aceasta serie de
articole sa vorbim despre elementele-simbol, despre imaginile-mesaj,
care ne-au lasat o puternica impresie si pe care nu stim cum sa le
intelegem, dar mai ales cum sa ni le asumam.
Desenul necunoscut androgin al lui Da Vinci
Unul
din aceste mituri-chei este motivul androginului. Prezent in mitologie,
eshatologie, simbolistica, preluat de Biserica, scindat si filosofat in
Evul Mediu, acest simbol a ramas pana in prezent neinteles.
Vom vedea cum Adam devine doi,
cum textele indiene si chinezesti ne vorbesc de dualitatea intr-unul,
tot aici vom afla originea riturilor de circumcizie, vom gasi elementele
platoniciene imbinate perfect cu cele crestine in redarea acestei
imagini tulburatoare pentru emisfera occidentala, dar atat de
atragatoare, de miraculos-benefica pentru orientali.
Androginul initial nu reprezinta decat
un aspect, o figurare antropomorfica a oului cosmic pe care il intalnim
in zorii oricarei cosmogonii, ca si la incheierea oricarei eshatologii,
caci in punctele alfa si omega ale lumii si ale fiintei manifestate se
situeaza plenitudinea unitatii fundamentale, unde contrariile se
confunda, fie ca nu sunt decat potentialitate, fie ca impacarea,
integrarea lor finala a fost indeplinita.
Mircea Eliade citeaza numeroase
astfel de exemple, preluate din religiile greaca, egipteana, iraniana
sau din cele nordice, chineze sau indiene. Este firesc ca aceasta
imagine a unitatii primordiale, o data aplicata omului, sa capete o
expresie sexuala, infatisata adesea drept inocenta sau virtutea dintai,
drept varsta de aur ce trebuie redobandita. Mistica sufista o
spune limpede: dualitatea lumii aparentelor in care traim este falsa,
inselatoare; ea constituie starea de pacat si nu exista izbavire decat
in contopirea cu realitatea divina, adica in intoarcerea la unicitatea
fundamental. Acesta este sensul vaierelor tulpinii de trestie smulsa din
pamant, in preludiul celebrului poem Mesnevi, al celui mai important
poet mistic al islamului, Mawlana Djalal ud-Din Rumi.
Aceasta prima diviziune, care, la nivel
cosmic, creeaza, adica diferentiaza noaptea si ziua, cerul si pamantul,
este similara cu cea a principiilor ying si yang, care adauga acestor
opozitii fundamentale pe cele ale frigului si caldurii, ale masculului
si femelei. Acestora le corespund, in Japonia, Izanagi si Izanami,
amestecate initial in oul haosului, zeul egiptean Ptah si zeita
akkadiana Tiamat.
In Rig-Veda, androginul apare sub forma
vacii baltate datatoare de lapte, care este in acelasi timp si taurul
cu samanta viguroasa. Unu ii naste pe doi, spune Tao si tot asa.
Adam cel dintai, care nu era barbat, ci androgin, devine Adam si Eva.
Androginul este adesea reprezentat ca o
fiinta dubla, avand in acelasi timp, atributele celor doua sexe, inca
unite, dar pe punctul de a se separa. Este ceea ce, cu precadere,
explica semnificatia cosmogonica a sculpturii erotice indiene. Astfel,
Shiva, divinitate androgina in panteonul indian, caci se identifica
principiului informal al manifestarii, este adesea reprezentat
strangand-o cu putere in brate pe Shakti, propria-i putere, figurata in
chip de divinitate feminina.
Am mai remarcat urme de androginie la Adonis, Dionysos, Cibele, Castos si Pollux,
care evoca pe Izanagi si Izanami. Exemplele se pot inmulti la
nesfarsit, caci, in ultima instanta, orice divinitate – vechile teogonii
grecesti o demonstreaza din plin – este bisexuala, ceea ce determina
lipsa nevoii de partener pentru procreatie.
Acest androgin ritual
reprezinta – asa cum subliniaza Mircea Eliade – totalitatea fortelor
magico-religioase solidare ale celor doua sexe.
Androginia, ca semn al totalitatii, apare deci atat la sfarsitul, cat si la inceputul lumii.
Potrivit viziunii eshatologice a mantuirii, fiinta isi recupereaza o
plenitudine in care separarea sexelor se anuleaza – iata ce evoca taina
casatoriei, in nenumarate texte traditionale, trimitand astfel la
imaginea lui Shiva inlantuind-o pe Shakti.
Cu toate acestea, credinta, universal
afirmata, in unitatea originala pe care omul o recapata post-mortem,
este insotita, deasemenea, in majoritatea sistemelor cosmogonice, de
necesitatea imperioasa, de a diferentia total sexele in lumea noastra.
Pentru ca – si aici credintele stravechi se intalnesc cu cele mai
actuale descoperiri ale biologiei – fiinta umana nu se naste niciodata
complet polarizata din punct de vedere sexual. Faptul ca omul este in
acelasi timp mascul si femela in corpul si in principiile sale spiritual
reprezinta o lege fundamentala a creatiei, afirma credinta populatiei
Bambara.
De aici decurge si explicatia cea mai raspandita a riturilor de circumcizie si excizie,
care ar fi integrate integrarii definitive a copilului in sexul sau
aparent, clitorisul fiind la femeie un fel de reminiscenta a organului
viril, iar preputul barbatesc fiind o reminiscenta feminine. Acesta este
si sensul hierogamiei chinezesti a lui Fu-hi si Niukua, uniti prin
cozile lor de sape (si, ceea ce este mai important, schimbandu-si intre
ei atributele); acelasi sens il are si Rebis-ul ermetic, care este soare
si luna, cer si pamant, fiind in mod esential unul, desi aparent dublu,
si sulf si mercur.
Simbolurile hinduse se refera
nu doar la andrroginul primordial, ci si la intoarcerea finala la
aceasta nediferentiere, la aceasta unitate. O astfel de
reintegrare constituie scopul scolii Yoga. Fenixul chinez, simbol al
regenerarii este hermafrodit. Unirea samantei si suflului pentru
reproducerea Embrionului de nemurire se petrece chiar in trupul
yoginului. Intoarcerea la starea primordiala si eliberarea de
contingentele cosmice se fac prin coincidentia oppositorum si prin
implinirea Unitatii initiale: amestecarea principiilor ming si sing, cum
spun alchimistii chinezi, cele doua polaritati ale fiintei.
Platon a amintit de mitul Androginului in Banchetul:
“ Acesta se numea pe atunci Androgin, caci si infatisarea lui continea,
ca si numele, cate o parte de barbat si femeie. Fie ca acest mit este
evocat in anumite misdrasim-uri privind starea androgina a lui Adam ori
in doctrinele gnosticilor crestini, androginia este prezentata ca o
stare initiala ce trebuie redobandita. Barbatul si femeia aveau, in
forma lor primitiva, potrivit unei traditii, un singur trup inzestrat cu
doua fete; Dumnezeu l-a despartit, dand fiecaruia cate un spate. Deabia
de acum inainte barbatul si femeia vor incepe o existeta diferentiata. A
spune – potrivit mitului Facerii – ca Eva este scoasa din coasta lui
Adam insemna ca intregul omenesc era nediferentiat la origine.
A deveni unul singur este telul
vietii omenesti. Origine si Grigore de Nyssa au deslusit in primul om
creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu o fiinta androgina.
Dumnezeirea la care omul a fost poftit sa participle l-a facut sa
redobandeaca aceasta androginie, pierduta de Adam cel scindat si
recuperate de noul Adam, cel slavit. In Noul Testament, mai multe texte
se refera la aceasta unitate.
Descoperind androginia drept
una din caracteristicile perfectiunii spiritual, in Epistolele Sfantului
Pavel si in Evanghelia dupa Ioan, Mircea Eliade scrie –
“Intr-adevar, a deveni mascul si femela, sau a nu fi nici mascul, nici
femela reprezinta expresiile plastice prin care limbjul se straduieste
sa descrie metanoia, schimbarea, rasturnarea totala a valorilor. A fi
mascul si femela este la fel de paradoxal ca si faptul de a redeveni
copil, de a te naste din nou, de a trece prin poarta cea stramta”.
Masculinul si femininul nu constituie decat unul din aspectele multiplicitatii de opozitii chemate sa se intrepatrunda din nou.
Aceasta implinire a androginiei ar
trebui studiata deasemenea in regnul mineral sic el vegetal, caci, la
randu-le, acestea cunosc impartirea in masculin si feminine, potrivit
perspectivei alchimiste. Orice opozitie este destinata sa fie anulata
prin unirea cerescului cu terestrul,unire infaptuita de catre om, a
carui putere trebuie sa se exercite asupra cosmosului in totalitatea
lui.
Aceste mituri ale androginiei dezvaluie modele exemplare pentru comportamentul uman. Androginia este simbolic reactualizata prin ritualuri. La australieni,
initierea in pubertate implica androginizarea neofitului. Nu poti
deveni un barbat adult pe plan sexual inainte de a fi cunoscut
coexistenta sexelor, nu poti accede la un mod particular de a fi, fara a
cunoaste un mod de a fi total.
In Grecia, Plutarh
vorbeste despre cateva obiceiuri neobisnuite. In Sparta, cea care se
ocupa de pregatirea miresei, o radea in cap si o imbraca in haine
barbatesti. In Argos, mireasa purta o barba falsa.
In samanismul siberian,
samanul cumula simbloic ambele sexe, ca semn al spiritualitatii,
refacand astfel unitatea dintre Cer si Pamant, asigurand comunicarea
intre Zei si oameni.
De la ingeri androgini pana la moda din
viata moderna, la poeziile suprarealistilor, acest motiv si-a gasit o
alta viata, un alt rol, un alt sens, a incetat sa fie sacru si s-a
scufundat in profan.
http://mythologica.ro/androginul-mit-si-simbol/
