marți, 13 octombrie 2015

Astăzi... mâine...



Nu-i aşa că Viaţa e frumoasă?
Mai ales când treci cu respect prin Ea.
Astăzi bucură-te că „eşti”
şi mulţumeşte
 pentru lumină, linişte şi iubire!
Fii frumuseţe în propria ta viaţă!
Te îmbrăţişez cu dragoste!

***********
Astăzi...  mâine...

Astăzi sunt o oră,
mâine o secundă.
Astăzi sunt o sferă,
mâine un pătrat.

Mai sunt câteodată
frunza care cade,
vântul supărat,
iarba-ncărunţită,
mărul blestemat...

Astăzi sunt cuvântul,
mâine o silabă.
Astăzi...
mâine...

Mariana Rogoz Stratulat
Mozaic în Alb şi Negru, ed. PIM, Iaşi, 2013