miercuri, 18 noiembrie 2015

Cercul



“Am văzut cel mai de sus cerc al puterilor supreme.
 I-am dat acelui cerc numele de Dumnezeu.
I-am fi putut da orice alt nume am fi dorit:
Abisul, Întunericul, Absolut, Lumina Absolută,
Materia, Spiritul, Ultima Speranţă,
Disperarea cea din Urmă,
Tăcerea.”
Nikos Kazantzakis




Multe dintre figurile geometrice – cercul, patratul, triunghiul etc. – dincolo de valoarea si utilitatea lor stiintifica, se asociaza, in mod simbolic, cu semnificatii care definesc latura profunda a fiintei umane si  care s-au cristalizat in timp, concentrand convingeri, idealuri, superstitii, ritualuri, abstractizari etc. Prin urmare, simbolismul figurilor geometrice se refera la capacitatea acestora de a exprima si altceva decat pe ele insele, la puterea de a decodifica o stare, o idee, de a activa spiritul lucrurilor si al fiintelor. Exista forme geometrice statice (patratul – simbol al teluricului, triunghiul – semn al stabilitatii, pentagonul – steaua etc.) si forme dinamice (spirala, poliedrul, curba s.c.), acestea sugerand, in general, devenirea, transformarea continua.
Decodificarea figurilor geometrice, in sensul simbolic, se poate face in functie de reperele mitologice sau de curentele de gandire (filozofice) apartinand diverselor epoci. De exemplu, linia orizontala este asociata, de regula, planului terestru si stabilitatii aparente, linia verticala exprima spiritul divin, legatura cerului cu pamantul. Ceea ce este vertical (imaginea unui copac, a siluetei umane, a unei turle de catedrala etc.) este incarcat de spirit, de inteligenta. Semicercul sau semi-sfera simbolizeaza cerul, spiritul divin gata sa se manifeste sau poate fi o reprezentare a feminitatii. Patratul sau semi-patratul, in opozitie cu cercul (cerul) insemna imperfectiunea fiintei umane sau complementaritatea vizibilului cu invizibilul.


Cercul este unul dintre cele mai interesante simboluri. El reprezinta, deopotriva, finitul si infinitul, unitatea si multiplicitatea, perfectiunea (este un punct extins), dar si si spatiul limitat, omogen. Cercurile concentrice sunt reprezentari ale devenirii fiintei, o succesiune repetabila.  Sfântul Dionisie Areopagitul, unul dintre grecii din Atena, care au crezut si l-au urmat pe Apostolul Pavel, interpreteaza punctul ca fiind esenta spiritului divin, iar cercurile concentrice, din ce in ce mai indepartate de centru, reprezentari ale diverselor ipostaze umane, mai apropiate sau mai instrainate de substanta sacra. In budismul Zen, dimpotriva, cercurile concentrice exprima perfectiunea interioara, miscarea inversa, dinspre ratacire spre armonia launtrica. Nu intamplator, cercul este forma sanctuarelor, la popoarele nomade, in timp ce popoarele sedentare prefera patratul. In arta si arhitectura musulmana si romana, frecvent, apar patratul continuat de semicerc, cercul inscris in patrat, cubul si sfera, asocieri care creeaza senzatia de dinamic, de comunicare intre celest si terestru. Aceste forme geometrice se regasesc si in arhitectura clasica a oricarui arc de triumf, pe sub care trec doar eroii victoriosi, cei care si-au infrant spaimele, care au reusit, fiecare in felul sau, sa se inalte.

Cercul este simbolul rotii care se invarteste. Babilonienii l-au folosit pentru masurarea timpului, impartindu-l in 360 de grade, delimitate in segmente de 60 de grade. In iconografia crestina, trei cercuri sudate evoca Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. La indienii din America de Nord, timpul diurn si cel nocturn sunt cercuri care stau deasupra lumii. La celti, cercul si sfera au valente magice, fiind amplasate la intrarea in cetate, pentru ca dusmanii care ar fi vrut sa intre sa nu o poate face fara lupta corp la corp. Era, asadar, un fel de limita magica. Textele hagiografice (despre vietile sfintilor/zeilor) descriu Marele Idol din Irlanda (Piatra de la Fal sau Cromm Crualch) ca fiind inconjurata de doisprezece stalpi amplasati in cerc.
In Orientul Mijlociu, razele/rozetele, adeseori folosite in arhitectura, dar si ca amulete sau ca obiecte de decor, erau considerate si remedii impotriva deochiului si a fortelor malefice, in general. Razboinicii, inainte de a intra in lupta, trasau in jurul lor un cerc, pentru a fi protejati sau, adeseori, purtau nenumarate bratari pe brate, primite de la cei care doreau ca ei, soldatii, sa se intoarca acasa, cu bine.
Intr-un mod si mai abstract, chiar si cuvantul poate fi asociat simbolic cercului, un prim cerc corespunzand sensului propriu (de baza), al doilea, sensului alegoric, iar al treilea, sensului mistic (magic).
Psihanalistul Yung asociaza cercului subconstientul, in timp ce patratul ar fi reprezentarea simbolica a trupului (a materiei).
Chiar daca omul modern traieste mai mult in profan, semne ale semnificatiilor simbolice, cu valoare mitologica si ritualica, pot fi vazute in cele mai banale contexte. Inelele, bratarile, colierele, coroanele, initial si, implicit, astazi, sunt menite sa il protejeze pe cel care le poarta, sa asigure legatura cu spiritul divin, sa armonizeze spiritul si trupul. Este si motivul pentru care, in mod paradoxal (pentru cei care nu stiu valoarea initiala a acestor obiecte) calugaritele poarta pe deget inel.

***********

Cercul este figura ciclurilor cereşti, a revoluţiilor planetare, a ciclului anual din zodiac. Mai degrabă decât cercul, forma primordială este sfera care figu­rează oul lumii, cercul fiind o proiecţie sau o secţiune a sferei. Paradisul tere­stru era circular. În iconografia creştină, motivul cercului sugerează eternitatea; trei cercuri sudate evocă Treimea Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Tot ce este rotund are un sens universal pe care îl simbo­lizează globul. Sfericitatea universului şi a capului omului sunt indici de perfec­ţiune. închis, fără început şi fără sfârşit, complet desăvârşit, cercul este semnul absolutului. Cercul mai simbolizează diversele semnificaţii ale cuvântului: un prim cerc simbolizează sensul literal; un al doilea sens – sensul alegoric; un al treilea sens – sensul mistic. Atunci când este destinat să protejeze un in­divid, cercul devine inel, brăţară, colier, brâu, coroană. Inelul ce se poartă pe de­get are funcţia să-l protejeze pe purtător în punctele cele mai sensibile – degetele mâinii, instrumentele naturale de emisie şi recepţie a fluidului magic. Cercurile aveau menirea de a menţine coeziunea dintre suflet şi corp. Iată de ce în anti­chitate războinicii purtau atât de multe brăţări. Inelele şi brăţările nu pu­teau rămâne asupra celor, al căror suflet trebuia să poară evada, precum morţii. Inelul mai înseamnă o legătură sau o dăinuire irevocabilă, de aceea călu­găriţele poartă verighete.

În conştiinţa românească, cercul este asociat soarelui, cerului, lumii şi lui Dumnezeu. Cercul include sensurile ar­moniei prin comunicare,iar cunoaşterea este raportată la posibilităţile limitate ale fiinţei, prin sensurile moştenite din latină ale verbului „a încerca”. În poezia romantică, apare imaginea cercurilor acvatice, oglindă a cercului şi mișcare magică a lumii: „Ca să vadă-un chip se uită/ Cum aleargă apa-n cercuri,/ Căci vrăjit de mult e lacul/ De-un cuvânt al Sfintei Miercuri” („Crăiasa din povești”, M. Eminescu). Lacul, element care nu lipseşte din cadrul ideilor romantice, simbolizează perfecţiunea: în el se răsfrânge imaginea cercului, a eternităţii coborâte în lume.

La Eminescu„cercul strâmt” („Lu­ceafărul”) se asociază cu universul profan, supus norocului şi întâmplării, adică doar posibilităţii de a încerca fără certitudinea biruinţei. Viaţa se consti­tuie în ciclu minimal, este ca o alerga­re în cerc sub prigonirea sorţii. Lucian Blaga defineşte universul lumesc ca pe „o corolă de minuni”, metaforă relevatoare, construită pe asocierea imaginii unei flori (simbol al regenerării conti­nue) cu viziunea creştină asupra vieţii (moarte şi înviere). In acest cerc, există posibilităţi infinite pentru fiinţa care evoluează o dată cu el, acceptând cu­noaşterea lui dinăuntru, prin partici­pare la misterul vieţii („Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”).

Coşbuc transpune simbolul în bala­da „Nunta Zamfirei”: „S-adună cerc şi iar se-ntind/ Şi bat pământul tropotind/ În tact uşor”. Cercul, în acest context, este o aluzie la minunatele calităţi fizice şi morale ale oamenilor din popor, e o expresie a capacităţii acestora de a trăi cu intensitate, e un moment de intensă bucurie a ţărănimii.

*****

Cercul: simbolul eternului flux al energiei cosmice, care se mişcă succesiv spre interior, spre centru, şi spre în afară, ca o respiraţie nesfârşită…

Cercul este simbolul Universului, al totului, văzut şi nevăzut, al nimicului, al vidului.     - Redus la un punct, el reprezintă Fiinţa Supremă, iar punctul prin expansiune dă naştere cercului. El simbolizează echilibrul, centrul său fiind la o distanţă egală faţă de orice punct de pe circumferinţă. Este o formă geometrică reprezentativă pentru verbul „a fi”, prin naştere, creştere, tranziţie şi renaştere.  -  Este esenţa existenţei, sursa a orice există, reprezentând Divinitatea care conferă protecţie.  - Meditaţia făcută stând într-un cerc sau aceea făcută prin concentrare pe imaginea cercului ajută la îndeplinirea dorinţelor.

*********
În reprezentările din lăcaşurile de cult religioase există nenumărate figuri geometrice folosite ca simboluri. De-a lungul timpului, omul a înţeles şi a folosit în beneficiul său influenţa care o au asupra vieţii sale aceste forme geometrice, pe care le-a numit sacre.

Inconştientul este asemănător cu un cerc mare care ar include conştiinţa ca pe un cerc mai mic. Nu poate exista fapt de conştiinţă fără o preparaţie inconştientă, în timp ce inconştientul se poate lipsi de stadiul conştient, având totuşi o valoare psihică. Inconştientul este psihicul însuşi în realitatea esenţială. Natura sa intimă este la fel de necunoscută ca şi aceea a realităţii exterioare, iar conştiinţa se informează despre el într-un fel atât de incomplet ca şi organele noastre de simţ despre lumea exterioară.
Sigmund Freud – Psihologia vieţii cotidiene

***********

Lecţia despre cerc
de Nichita Stănescu

Se desenează pe nisip un cerc
după care se taie in două,
cu acelasi băt de alun se taie in două.
După aceea se cade in genunchi,
după aceea se cade in branci.
După aceea se izbeste cu fruntea nisipul
si i se cere iertare cercului.
Atât.
***colaj realizat cu informaţii adunate de pe net


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

salut