miercuri, 30 decembrie 2015

Minutul de linişte




Înainte de a trece în Noul An,
deschide uşa către sufletul tău!
Vorbeşte cu tine însuţi câteva minute,
descopere-te,
redescopere-te!
Acordă-ţi timp cu linişte şi lumină
pentru cea mai frumoasă întâlnire!

Gândeşte, simte şi trăieşte frumos!



Dincolo de uşa interzisă clocoteşte viaţa morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră şi a cărei uşă rămâne pentru ceilalţi cel mai adesea închisă, se desfăşoară drama fiecărei vieţi.
Acolo au loc complezenţele noastre cu noi, acolo îşi au sălaşul duplicităţile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare şi creşte dezgustul de noi, acolo cad măştile pe care îndeobşte le purtăm, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră şi, în sfârşit, tot de acolo obţinem un nou termen de graţie pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în faţă.”
Gabriel Liiceanu - Ușa interzisă