duminică, 13 decembrie 2015

Visând la sărbători




Visele oamenilor sunt aripi
cu care aceştia zboară spre cer.
Yukio Mishima

Fiecare zi ce trece mă aduce tot mai aproape de cer, de lumina dătătoare de viaţă.
Fulgii au ceva de la stele, clipele se rostogolesc în visele mele…
Lumină cu rouă, magi zburători, ieslea cea nouă…
C-un aprig dor aştept noaptea cea mare… acelaşi foc mistuitor în sufletul meu de copil…
Miros de brad, voci suave de îngeri, paşi temători, priviri ce strălucesc, lacrimi zâmbitoare…
Aştept minunea… sărbătoarea naşterii, sărbătoarea vieţii, sărbătoarea iubirii…

Emoţia apropiatei sărbători mi-a transformat  nopţile în lectură.
Am citit astă noapte la Petru Creţia câteva rânduri care mi-au (a)părut (ca) un fel de revelaţie, un răspuns la gândul care mă frământă de ceva vreme, acela că nu mai ştim să ne trăim, să ne petrecem, să ne înţelegem Sărbătorile...

"...sărbătoarea nu există cu adevărat decât pentru cine este în stare să o trăiască cu un suflet sărbătoresc, pentru cine are destule resurse interioare ca sărbătoarea să-i umple sufletul cu o bucurie intensă şi inefabilă. O bucurie care ne face să simţim - pentru o clipă care se reînnoieşte mereu - că e altă lumină în lume, că mult mai vii sunt culorile şi mai limpezi contururile ei, că până şi aerul miroase altfel, că altfel răsună ecourile şi că iubim mai mult ce avem de iubit." 
(Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului - Editura Humanitas, 2011)

Iată textul integral aici:

         “Ne trăim sărbătorile fără să ştim prea bine ce înseamnă sărbătoarea în cuprinsul şi în adâncul sufletului omenesc. Totuşi, fără ea vieţile noastre ar fi mult mai sărace, iar zilele noastre ar curge mereula fel. Fireşte nu tot timpul: sunt în vieţile noastre, cainşi şi ca umanitate, zile când au loc evenimente care ies din măsura comună, când se produce ceva deosebit sau hotărâtor. Dar acestea nu pot fi încă numite sărbători, ele vor deveni astfel doar cu timpul şi cu puterea amintirii, ca periodice celebrări a ce s-a întâmplat cândva şi ne-a adus înnoire sau bucurie: biruinţa, naşterea, întâlniri minunate, uniri şi reuniri,mântuiri, ceasuri de răscruce, în care un om sauomenirea a pornit pe un drum nou.
      Singura împrejurare în care sărbătoarea coincide cu evenimentul însuşi este Anul Nou, când nu celebrăm nimic din trecut, când sărbătoarea nu se asociază cu o comemorare, ci cu începutul unui nou ciclu al vieţii, ai cărui zori îi investim cu forţa neistovită a speranţei, de care ne bucurăm nu pentru ce ni s-a dăruit cândva, ci pentru ceea ce ne poate făgădui încă netrăitul, viitorul.
Dar sărbătoarea tinde să se autonomizeze de trecut şi absoarbe în ea alte determinări, din viul
prezent. Pentru cei osteniţi ea este o zi de odihnă, un răgaz al neîncetatei trude. Chiar Dumnezeu, după ce a făcut lumea, s-a odihnit în ziua a şaptea, a binecuvântat-o şi a sfinţit-o. Pentru cei pe care îi apasă urâtul zilelor mereu la fel, sărbătoarea este o altfel de zi, o schimbare, o scurtă ieşire din tiparele stereotipe ale vieţii. Şi caută să o umple cu cât mai multă bucurie, făcând-o cât mai altfel. Şi astfel sărbătoarea se desprinde de originea ei şi încetează să mai fie o comemorare, rămânându-i doar bucuria de a exista, în sine. Sărbătoarea tinde să se resoarbă în prezent, hrănindu-se din trecut, doar cu propria ei amintire. Crăciunul nu este numai sărbătorirea unei Naşteri, ci şi o zi în care urcă în noi din trecut, ca un parfum, amintirea primelor noastre întâlniri cu Crăciunul. Sunt, prin urmare, sărbători în care sărbătorim sărbătoarea însăşi şi istoria ei în vieţile noastre.
Se vede şi după cum le aşteptăm, cum ne pregătim pentru ele, cum ne iluminează timpul aşteptării.
       Dar sărbătoarea nu există cu adevărat decât pentru cine este în stare s-o trăiască cu un suflet sărbătoresc, pentru cine are destule resurse interioare ca sărbătoarea să-i umple sufletul cu o bucurie intensă Şi inefabilă. O bucurie care ne face să simţim, pentru o clipă care se reînnoieşte mereu, an de an, că e altă lumină în lume, că mult mai vii sunt culorile şi mai limpezi contururile ei, că până şi aerul miroase altfel, că altfel răsună ecourile şi că iubim mai mult ce avemde iubit.
Din păcate, în mulţi dintre noi sărbătorile se uzează şi îşi pierd strălucirea. Aşa cum restul zilelor este la fel, la fel cu sine ne apare sărbătoarea prin ani, mereu mai aceeaşi, nu ne mai surprinde şi nu ne mai exaltă. Şi există oameni care nu numai că nu se mai pot bucura de sărbători, dar le resimt ca pe ceva mai mult supărător, chiar plicticos. Nu neapărat pentru că au un suflet sărac. Poate sunt pur şi simplu prea trişti, prea de tot obosiţi de viaţă, prea obsedaţi de ceva care îi înstrăinează de lume. Sunt de plâns. În schimb, uitaţi-vă la copii şi la sărbătorile lor: cum le aşteaptă, cum le trăiesc, cum şi le aduc aminte. Priviţi la ochii lor când stau în faţa minunii, când li se dezvăluie darul, când ascultă cântecul sărbătorii. Pentru cei mai mulţi dintre noi singurele sărbători adevărate sunt, mereu mai mult, acelea pe care ni le dau copiii şi sărbătoarea eternă din ei”
(Petru Creţia, Luminile şi umbrele sufletului - Editura Humanitas, 2011)

Am citit undeva, pe facebook, un comentariu la un colind românesc. Persoana respectivă îşi exprima, plictisită,  nemulţumirea faţă de textul colindului, mereu acelaşi an de an – “Mesia – chip luminos”. În acea clipă am făcut ochii mari neînţelegând supărarea. Dar cititnd eseul lui Petru Creţia m-am luminat:există oameni care nu numai că nu se mai pot bucura de sărbători, dar le resimt ca pe ceva mai mult supărător, chiar plicticos. Nu neapărat pentru că au un suflet sărac. Poate sunt pur şi simplu prea trişti, prea de tot obosiţi de viaţă, prea obsedaţi de ceva care îi înstrăinează de lume. Sunt de plâns.”

Da, sunt de plâns! Şi-au pierdut acea licărire de bucurie şi dragoste. Nu e de mirare că aceşti oameni nu pot dărui iubire, şi, mai dureros, nu se iubesc nici pe ei înşişi.
Vouă, celor care vă deschideţi sufletul pentru a-l primi pe Hristos, vă dăruiesc o frumoasă cântare ce-mi aminteşte de noaptea sfântă a naşterii pruncului Iisus, când cerul şi pământul devin o singură lumină.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

salut