Bună dimineaţa!
Îţi doresc o
săptămână frumoasă,
binecuvântată
cu reuşite în toate,
cu momente fericite,
cu îngăduinţă
şi înţelegere!
Să-ţi fie ziua
iubire şi zâmbet!
Fii sigur că
viaţa conspiră în favoarea ta!
Te îmbrăţişez
cu bucurie!
Constantin Brâncuşi - Cumințenia Pământului
Sculptată
într-un bloc de calcar crinoidal găsit de Brâncuși în catacombele Parisului,
Cumințenia Pământului (1907) a făcut obiectul unor dezbateri aprinse încă din
momentul primei sale expuneri la expoziția Tinerilor Artiști din București în 1910.
Cumințenia Pământului, împreună cu predecesoarea ei stilistică Figura Antica
(1907), simbolizează un moment de schimbare de paradigmă în creația lui
Brâncuși. Cele două sculpturi stau mărturie unui moment singular în opera
artistului, reprezentând o ruptură de creațiile anterioare, dar în același timp
neavând nicio descendență stilistică in opera realizată după 1910.
Singularitatea Cumințeniei Pământului în creația artistului este emblematică
pentru singurătatea și expresivitatea emoțională a figurii.
Mica figură este
reprezentată nud, într-o poziție așezată cu genunchii strânși și cu brațele
împreunate sub sâni. Postura de pioșenie a figurii exprimă un moment de
meditație si interiorizare. Detaliile sculpturale sunt reduse la essență,
chipul vag abia schițat. Privirea, sugerată cu câteva lovituri delicate dar
ferme de daltă, pare pierdută într-un spațiu atemporal al tăcerii, unde lumea
neolitică si cea modernă sunt puse în legătură prin simplitatea formei și
accentul pe opacitatea materialității. Ambivalența figurii stă în dialogul ei
cu exteriorul, privirea deschisă spre exterior este pusă în contrast cu poziția
restrânsă, chiar submisivă a corpului; exterioritatea privirii este juxtapusă
cu interioritatea poziției corpului. Figura poate fi privită ca o reducere la
esența feminității: femeia în acea perioadă ocupa o poziție echivocă de
supunere în societatea tradițională, dar în același timp era și ființă
generatoare de viată. Cumințenia Pământului constituie așadar nu numai un
moment crucial în traiectoria artistică a lui Brâncuși, dar si o creație care
încorporează anxietatea rupturii de trecut și perspectivele unui viitor incert.
