Ştiai că fiecare zi are o frumuseţe specială pentru tine?
Doar tu poţi o poţi înflori
cu câteva picături de zâmbet,
cu câţiva stropi de bucurie,
cu vorbe bune
şi iubire!
Te îmbrăţişez cu bucuria de a-ţi fi prieten!
Pictura lui Tonitza a rămas de-a lungul timpului o
mărturie a genialităţii sale, o revelaţie a idealului şi frumosului, dovada
unor valori spirituale autentice. Ochii copiilor pictați de Tonitza, sunt
mărturia cea mai elocventă a poeziei unice pe care artistul a adus-o în arta
plastică românească.
***********
Nicolae Tonitza
(1886-1940)
Nicolae Tonitza s-a nascut la 13
aprilie 1886 in Barlad si este cunoscut ca fiind un pictor, grafician si critic
de arta roman. Urmeaza Academia de arte frumoase din Iasi, intr-unul din
momentele ei cele mai infloritoare fiind coleg cu Stefan Dimitrescu (mai tarziu
Tonitza, Dimitrescu, Sirato si O. Han vor forma "Grupul celor patru")
si avandu-i printre profesori pe Gheorghe Popovici si Emanoil Bardasare. Din
1908 urmeaza cursurile Academiei regale bavareze de arte frumoase de la
Munchen, iar din 1909 pana in 1911, la Paris, frecventeaza ateliere si face
studii dupa pictori celebri. Influenta preocuparilor din epoca nu intarzie
sa-si puna amprenta in opera tanarului artist, pe care calitatile de colorist
si prospetimea senzatiilor il fac sa gaseasca repede drumul spre originalitate.
Problemele impresionismului, cuceririle postimpresionistilor si, nu mai putin,
modul decorativ de a gandi compozitia si fastul de belle epoque a artei 1900
(vezi Stilul 1900) ii vor determina hotarator optiunile estetice. Echilibrul,
hedonismul - acea bucurie neretinuta in fata fermecatoarelor aparente ale
realitatii -, senzualitatea temperata se traduc in stralucirea luminii, in
exaltarea tonurilor, in cromatica armonica, in sudura perfecta dintre forma
(subliniata de un desen plin de gratie decorativa) si culoare. Grafica, plina
de malitie si deseori de dramatism (a colaborat la numeroase reviste ale
vremii:
"Rampa", "Flacara", "Clopotul", "Hiena"
etc.) si articolele - comentarii culturale si sociale - sunt marturii ale
participarii intense la viata epocii.
Pictura ramane, dincolo de framantarile cotidiene, de angajarea in evenimentele contemporane, senina, vorbind despre un ideal estetic calsic, despre cultul frumosului, despre o arta inteleasa ca expresie a permanentei valorilor spirituale. Remarcam pisajele dobrogene, portretele de clovni, de copii, de tinere femei, naturile statice, pline de caldura, compuse in planuri mari, urmarind jocul tandru al luminii pe obiecte, in tonuri vibrante.
Este considerat interpretul „tristeţelor luxuriant colorate” şi al ochilor de copii. A studiat în Germania, la Munchen. Fără să-şi fi terminat studiile, călătoreşte în Italia şi Franţa şi rămâne pentru doi ani la Paris. Frecventează atelierul lui Pierre Laprade şi face studii după pictori celebri. Influenţa preocupărilor din epocă nu întârzie să-şi pună amprenta în opera tânărului artist, pe care calităţile de colorist îl fac să găsească repede drumul spre originalitate. Problemele impresionismului, cuceririle postimpreşionistilor şi compoziţia din stilul belle époque îi vor determina hotărâtor opţiunile estetice. Pictează peisaje, portrete şi compoziţii, pe care le expune în atelierul său din Montparnasse.
În 1911 se reîntoarce în ţară şi participă la expoziţia „Tinerimii artistice”. Termină cursurile Şcolii naţionale de Belle-Arte şi obţine prin concurs certificatul de „pictor bisericesc”. Va zugrăvi bisericile din Scorţeni, Silişte, Poeni sau Văleni. Mobilizat şi trimis pe front, cade prizonier în luptele de la Turtucaia.
În 1924 expune la Bienala din Veneţia, iar un an mai târziu se retrage din asociaţia „Arta Română” şi intemeiază „Grupul celor patru”. La începutul anilor 30 era considerat „cel mai de seamă” pictor român în viaţă şi expunea intens şi în străinătate: Barcelona, Amsterdam, Bruxelles. În 1933 ocupa catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iaşi, rămasă vacantă în urma decesului lui Ştefan Dimitrescu, iar în 1937 devine rector al Academiei.
Pictura lui Nicolae Tonitza rămâne, dincolo de frământările cotidiene sau de angajarea în evenimentele contemporane, una senină. Viziunea sa artistică se conturează în portretele de copii. „Ochii lui Tonitza” mari, rotunzi şi expresivi ne privesc astăzi cu o nostalgică inocenţă, cu o amară melancolie. A murit la Bucuresti la 26 Februarie 1940.
http://picturi.art-zone.ro/picturi_celebre/pictori-nicolae_tonitza.html
