vineri, 2 septembrie 2016

Doar simt!



Bună seara!
Bine v-am găsit! Vă îmbrăţişez cu dragoste infinită!
Am trăit, trăiesc cea mai frumoasă viaţă pe care şi-o doreşte orice fiinţă.
Experimentez, trăiesc, simt, iubesc.
E foarte simplu, nu uşor, dar merită orice efort.
Am schimbat tot. Am eliminat lucrurile în care nu mă regăseam.
Am păstrat doar oamenii, dar numai pe cei pe care îi vreau în viaţa mea.
Sunt vie fiindcă am murit!
Trăiesc libertatea, extazul de a fi Eu, bucuria, timpul cu mine, afecţiunea sinceră şi nedisimulată pe care o colectez din privirile oamenilor-minune cu care mă întâlnesc, pe lângă care trec.
Aş vrea să iau în braţe întregul univers, să dăruiesc şi să mă dăruiesc prin tot ce fac!
Nu am nevoie să spun nimic! Doar simt!

Panciu, 2 septembrie 2016