Povestea din
zidul mănăstirii
Un greier
mi-aruncă pe fereastră
bucăţi de noapte, o clipă albastră
în care cu grăbire-a ferecat
chemarea unui clopot trist din sat.
El, cu bătaia lui dogită,
îmi spune o poveste adormită
în zidul vechi al mănăstirii,
în lacrimile amintirii:
o fată, Ana, a plecat, cu dor,
să-şi vadă-n zori iubitul soţior.
Pierdut pe schele, sus, sta an de an
vorbind cu Dumnezeu şi cu Satan
ca mănăstirea construită
să fie şi iertare, şi ispită.
Au tot vorbit şi s-au certat
până când zidul iar s-a dărâmat.
Ci, Meşterul Manole furios
a-nchis în zid iubirea - dor pios.
Apoi a hotărât să zboare
ca şi Icar, până la soare.
Dar soarele l-a pârjolit
şi meşterul s-a prăbuşit
în apă lină şi curată,
în dorul lacrimii furată.
Şi a rămas în a sa urmă
plânsul femeii dragi şi-o turmă
ce vine să se spele de păcat
în amăgirea unui pact uitat:
„În orice zid de mănăstire
e-ascunsă – sfântă – o iubire,
în mănăstire e pitită
o rugăciune şi-o ispită.”
bucăţi de noapte, o clipă albastră
în care cu grăbire-a ferecat
chemarea unui clopot trist din sat.
El, cu bătaia lui dogită,
îmi spune o poveste adormită
în zidul vechi al mănăstirii,
în lacrimile amintirii:
o fată, Ana, a plecat, cu dor,
să-şi vadă-n zori iubitul soţior.
Pierdut pe schele, sus, sta an de an
vorbind cu Dumnezeu şi cu Satan
ca mănăstirea construită
să fie şi iertare, şi ispită.
Au tot vorbit şi s-au certat
până când zidul iar s-a dărâmat.
Ci, Meşterul Manole furios
a-nchis în zid iubirea - dor pios.
Apoi a hotărât să zboare
ca şi Icar, până la soare.
Dar soarele l-a pârjolit
şi meşterul s-a prăbuşit
în apă lină şi curată,
în dorul lacrimii furată.
Şi a rămas în a sa urmă
plânsul femeii dragi şi-o turmă
ce vine să se spele de păcat
în amăgirea unui pact uitat:
„În orice zid de mănăstire
e-ascunsă – sfântă – o iubire,
în mănăstire e pitită
o rugăciune şi-o ispită.”
Greierul cântă
ne-ncetat
iar clopotele bat, tot bat, şi bat...
iar clopotele bat, tot bat, şi bat...
Mariana Rogoz
Stratulat
Tăcerea
fumegândului cuvânt, ed. PIM, iași, 2010
Foto: sursa net
