Pentru mine România sunt EU, ești TU, suntem fiecare dintre NOI,
cei de ieri, cei de azi și cei ce vor fi.
România e un destin! Al nostru, al tuturor românilor de oricând și de oriunde.
Te iubesc, România!
România e un destin! Al nostru, al tuturor românilor de oricând și de oriunde.
Te iubesc, România!
Bună dimineața! O zi binecuvântată cu iubire, armonie şi bucurie!
La mulți ani, țară frumoasă, țară de lumină!
La mulți ani, România!
***
Mircea Eliade, ”Căderea în istorie”
Simion Mehedinți
La mulți ani, România!
***
”Toată lumea e de acord că dacii se aflau pe pământul nostru cu cel
puțin o mie de ani înainte de Christos; și cu toate acestea am fost
singurul popor european căruia i s-a contestat dreptul de a stăpâni țara
pe care au locuit-o moșii și strămoșii lui. Istoria neamului românesc
n-a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am
alcătuit într-un uragan și am crescut între vifore. Popor de frontieră,
luptam și muream pentru toți. Muream, mai ales, plătind miopia și
neghiobia altora. Căci Occidentul nu recunoștea pe dușman decât dacă-l
vedea la el acasă. Iar dacă se întâmpla vreodată să îl recunoască de
departe, și se urnea să-l întâmpine, tot degeaba era; căci strategia
trecea pe al doilea plan, lăsând locul geloziilor și protocolului.
Singura coaliție occidentală împotriva otomanilor s-a transformat, la
Nicopole, în catastrofă, pentru că Ducele de Burgundia a cerut pentru
cavalerii lui ”onoarea” de a ataca întâi. ”Onoarea” aceasta nu o putea
avea în nici un caz Mircea, un biet principe român, deși era singurul
care cunoștea tactica lui Baiazid, singurul care luptase cu el, și-l
bătuse, cu numai doi ani înainte, la Rovine.
Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge și atât nenoroc datorită în primul rând incapacității Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. (...) Istoria se făcea în Apus; fără noi, dar datorită sângelui nostru.”
Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge și atât nenoroc datorită în primul rând incapacității Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. (...) Istoria se făcea în Apus; fără noi, dar datorită sângelui nostru.”
Mircea Eliade, ”Căderea în istorie”
***
„Noi românii, suntem locuitorii cei mai vechi ai acestui pământ, și
anume unul din cele mai vechi popoare ale întregului continent.
Istoricii pun de obicei începuturile vieții poporului nostru la
cucerirea Daciei de către Traian. (�) Nici că se poate mai superficială
concepția. Departe de mine de a scădea cât de puțin meritele marelui
împărat () dar (�) împăratul Traian este abia un episod în viața
milenară a poporului nostru. Când a sosit el la Dunăre, statul dac era
de o sută și mai bine de ani în culmea
înfloririi; era singura putere europeană capabilă de a ține în cumpănă
Imperiul Roman. Și nu e de mirare că ajunsese așa. La 513 î.e.n. când
Roma stăpânea doar câteva sate de pe malul stâng al Tibrului (nici cât
Țara Bârsei), părinții noștri de la Dunăre, formau un neam mare,
închegat și puternic, care ținea calea în Balcani, celui mai mare monarh
al Asiei, lui Darius al lui Histaspe.”
Simion Mehedinți
***
