joi, 12 ianuarie 2017

M-am logodit…



Deși timid, soarele mi-a zâmbit astăzi cu bucuria vieții, cu timpul necurmat al iubirii!
I-am promis că-l voi ține în suflet mereu, mereu, mereu...

Bună dimineața, oameni!

***

M-am logodit…
de Mariana Rogoz Stratulat

Vederea doare...
e iarnă în noi...
ţipă un corb...
nu mai e soare...
copacii oftează,
stelele mor...

Ţi-am spus o poveste
cu pietre şi îngeri,
cu mine, cu tine,
cu cai care zboară –
cuvinte ce dor...

M-am logodit cu tăcerea...
secunda îngheaţă...
mi-e sufletul zbor...

Castanii orbi, ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2016