MARIANA ROGOZ STRATULAT (suflet de cocor): Am fost cândva fluture...

”Fluturii numără clipe, nu ani, şi totuşi au timp destul.”

Rabindranath Tagore

Azi am fost fluture.

Am adunat toate culorile universului și mi le-am așezat pe aripi. Vroiam să aduc zâmbete pe chipul oamenilor, să uite de necazuri și tristeți. Vroiam să le dăruiec clipa mea de viață pentru a le-o prelungi pe-a lor. Îmi doream să îi liniștesc și mă așezam pe obrazul sau părul lor încercând să aflu ce dureri sau bucurii ascunde fiecare în suflet. Prin bătăile mele de aripi le spuneam că nu sunt singuri și că în tot răul e un bine așa cum în tot binele poate fi un rău.

M-am împrietenit foarte repede cu niște copii cu care m-am jucat în parc, am fost fascinată de poveștile despre viață și despre oameni spuse de un bătrânel unor tineri așezați pe aceeași bancă cu el și care ascultau la fel de atenți și curioși ca și mine. M-am aruncat periculos în vârtejul unei fântâni arteziene crezând că sunt sentimentele și gândurile apei ce se saltă îndrăzneț spre soare, dar era să-mi pierd viața într- baie mortală. Am scăpat ca prin minune, un tânăr m-a prins în căușul palmelor și m-a dăruit iubitei, așezându-mă delicat pe bluza ei îndrăgostită. Am ascultat bătăile inimii și iubirea. S-au contopit într-un sărut lung, prelung, devenind frumusețea magică a dragostei divine. Au uitat de mine. I-am lăsat să-și trăiască bucuria androginică de a fi redevenit Unul, și am zburat prin noaptea ce-mi anunța tăcerea finalului.

Aveam în ochi strălucirea stelelor ce clipesc vesel spre un colț de cer îndepărtat: găsisem răspunsuri la multe întrebări și la multe frământări de-ale mele ce mi-au tulburat deseori timpul și pașii. Mi-a rămas pe buze un zâmbet de femeie din altă lume.

Am fost cândva fluture...

Panciu, 1 aprilie 2017

***

Fluturele

Ieri mi-am dorit

un inel

şi l-am găsit

pe-o aripă de fluture.

Fluturele a trăit

doar o zi

şi inelul

s-a rostogolit