Vă rog!
Trăiţi fiecare clipă la plus infinit!
Fiţi răsunetul gândului în vârtejul timpului!
Murmuraţi emoţiile şi suspinaţi sublimul iubirii!
Învăţaţi să supravieţuiţi prin muzica sufletului!
Fiţi răsunetul gândului în vârtejul timpului!
Murmuraţi emoţiile şi suspinaţi sublimul iubirii!
Învăţaţi să supravieţuiţi prin muzica sufletului!
Vă îmbrățișez cu
dragoste nemărginită și multă căldură!
***
Copacul din Om
„Mi-au înmugurit copacii
pe buze, în ochi şi la glezne.”
Mariana Rogoz Stratulat
***
"Există între arbore și ființa umană niște analogii interesante de aprofundat.
Să începem cu rădăcinile: ele sunt reprezentate în ea prin stomac, burtă și sex. Omul se înrădăcinează într-adevăr pe pământ prin stomac și intestine pentru a se hrăni, și prin sex pentru a se reproduce.
"Există între arbore și ființa umană niște analogii interesante de aprofundat.
Să începem cu rădăcinile: ele sunt reprezentate în ea prin stomac, burtă și sex. Omul se înrădăcinează într-adevăr pe pământ prin stomac și intestine pentru a se hrăni, și prin sex pentru a se reproduce.
Trunchiul arborelui este reprezentat prin plămâni și inimă, care comandă sistemele respiratorii și circulatorii. În arbore, de-a lungul trunchiului, curentul ascendent transportă seva brută până la frunze unde ea se transformă, în timp ce curentul descendent transportă seva elaborată ce hrănește arborele. În om, sistemul venos transportă până la plămâni sângele neoxigenat pentru a se purifica, iar sistemul arterial transportă sângele purificat prin întreg organismul pentru a-i păstra vigoarea.
În sfârșit, frunzele, florile și fructele arborelui corespund în om capului care primește energiile cele mai subtile, cele ale soarelui spiritual: spiritul. Cel care trezește spiritul în sine captează energiile divine și devine capabil să dea cele mai bune fructe."
Omraam Mikhaël Aïvanhov
*****
Copacul
de Marin Sorescu
In ploaie, rezemat de un copac.
El are legătura cu pământul.
Şi simt sub coaja-i, palma bătucită,
Cum freamătă, cu ceru-n el, Cuvântul.
Din când în când trăzneşte mânios
Şi se răzbună norii în furtună.
Un fulger de-o veni, rătăcitor,
Deodată amândoi l-om frânge-n mână.
Cuprins de laşitate, fug pe câmp
Şi picurii mă-ndoaie de mijloc.
El îşi asumă riscul verticalei,
Dispus în orice clipă să-şi dea foc.
Singurătatea asta care fuge…
Singurătatea lui înfiptă-n lut…
Mă-ntorc plângând şi îl cuprind în braţe.
Furtuna grea ne ţine de urât.
_______________
Foto: arhiva personală
Albumul: Flori din Grădina mea
21 aprilie 2017
