Într-un început
de amiază încununată cu raze cuminți de soare și cer înalt, senin, vă dăruiesc
o poezie din volumul ”Tăcerea fumegândului cuvânt”, apărut la editura PIM,
Iași, în 2010.
Cînd mi-am
structurat cartea am ținut cont de trecerea noastră prin timp.
Poezia rǎmâne un
ciclu închis în structura temporalului – sugestie inclusǎ în însǎşi
compoziţia cǎrţii. Piesele lirice se ordoneazǎ sub numele celor 12 luni
ale anului, scrise şi pe copertǎ în formǎ de şarpe - trimitere la
simbolul ophidian al Timpului. Ciclul se deschide şi, totodatǎ, se închide cu
aceeaşi lunǎ: aprilie.
Astăzi poezia
din secțiunea ”Mai”.
Cum vi se pare
acest poem?
Sunt curioasă și
nerăbdătoare să vă aflu părerea.
***
Mai
* * *
Aş vrea să fiu
lumină cântătoare
în clipa
suspendată ce nu moare;
pe vatra
vieţii, ca o lumânare,
aş vrea să mă
topesc în veşnicie şi cântare;
s-aprind
sălbatic dorul într-un nor,
să mă cobor,
cuminte, ca lacrimă-n izvor.
Să-mi pun
mereu suprema întrebare:
Sunt vis? Sunt
dor, sau doar o lumânare?
