Floarea este surâsul divin al iubirii.
Iubirea e în noi.
Trebuie să o simţim, să o trăim, să o dăruim.
Grădina din
fața casei mele îmi dăruiește în fiecare zi zâmbete și culori.
Mă simt
minunat când florile cu mirosul lor suav mă amețesc ușor și mă fac să plutesc
într-un alt univers. Le privesc, le mângâi,
le vorbesc. Ele îmi știu secretele, bucuriile, lacrimile, iubirile, clipele...
Mă descopăr
în fiecare floare, în fiecare adiere de vânt, în fiecare rază de soare...
Sunt una cu
natura, cu timpul prin care mă strecor ușor ca să nu-i deranjez gândurile.
Câțiva nori
s-au oprit curioși asupra vieții mele încercând să mă ademenească să-i urmez
într-o călătorie secretă, dincolo de pădurea de la marginea orașului. Dar i-am
refuzat politicos, rugându-i să fie cuminți, să stropească doar acolo unde e
nevoie de mântuirea apei.
Florile ne
fac mai buni, mai fericiți, mai... oameni!
Gânduri
frumoase spre tine!
Timp în
splendoarea florilor!
Panciu, 15 mai
2017
***
“Iubirea este
asemenea unei flori care îşi dăruieşte parfumul: o putem mirosi sau putem trece
nepăsători pe lângă ea. Floarea se află acolo pentru toţi, dar mai ales pentru
cei care îşi dau osteneala să-i soarbă parfumul şi să o privească cu încântare.
Puţin importă pentru floare faptul că suntem în grădină alături de ea, sau că
ne aflăm departe; ea continuă să împrăştie în jur suavul său parfum pentru
toată lumea.”
Jiddu Krishnamurti
***
Închipuire
Mi-amintesc, cum într-o vară,
mă gândeam, aşa,-ntr-o doară,
cum ar fi să fie oare
eu, fiinţă, într-o floare?!
N-am sfârşit bine de zis
trupul strâns mi-a fost cuprins
într-o frunză verde, lată,
eram floarea minunată
ce-n grădină se vedea,
primadonă se visa!
Şi cum sta, gingaşa floare,
s-a îndrăgostit de soare
şi i-a oferit în dar
dorul sufletului-jar.
Floarea firavă, subţire,
şi-a pus vălul, pentru mire,
ca mireasă ea să-i fie!
(N-avea însă pălărie!)
El, cu raza lui de foc,
a prins floarea de mijloc,
a purtat-o prin pădure
tot nectarul să i-l fure!
Roua norilor i-a dat
să-i fie pentru scăldat,
dulci petale - catifea.
Fericită se credea!
Dar spre seară a văzut
că rochiţa i s-a rupt,
iar petalele frumoase
îi erau pleoştite, roase.
Floarea mândră, parfumată,
se vedea acum... uscată.
Tristă-şi plângea rătăcirea,
frumuseţea şi iubirea...
Suflet-floare chinuit
visul drag s-a isprăvit!..
Şi deodată, m-am trezit
sub căldura-i arzătoare...
- Oare-am fost...ori n-am fost floare?
Universul Prieteniei – Vara, Iaşi, ed. AS’S, 2009
Foto: arhiva personală
Albumul: Flori din Grădina mea