luni, 15 mai 2017

În Grădină



Floarea este surâsul divin al iubirii.
Iubirea e în noi.
 Trebuie să o simţim, să o trăim, să o dăruim.


Grădina din fața casei mele îmi dăruiește în fiecare zi zâmbete și culori.
Mă simt minunat când florile cu mirosul lor suav mă amețesc ușor și mă fac să plutesc într-un alt univers. Le  privesc, le mângâi, le vorbesc. Ele îmi știu secretele,  bucuriile,  lacrimile, iubirile, clipele...
Mă descopăr în fiecare floare, în fiecare adiere de vânt, în fiecare rază de soare...
Sunt una cu natura, cu timpul prin care mă strecor ușor ca să nu-i deranjez gândurile.
Câțiva nori s-au oprit curioși asupra vieții mele încercând să mă ademenească să-i urmez într-o călătorie secretă, dincolo de pădurea de la marginea orașului. Dar i-am refuzat politicos, rugându-i să fie cuminți, să stropească doar acolo unde e nevoie de mântuirea apei.
Florile ne fac mai buni, mai fericiți, mai... oameni!

Gânduri frumoase spre tine!
Timp în splendoarea florilor!

Panciu, 15 mai 2017

***

“Iubirea este asemenea unei flori care îşi dăruieşte parfumul: o putem mirosi sau putem trece nepăsători pe lângă ea. Floarea se află acolo pentru toţi, dar mai ales pentru cei care îşi dau osteneala să-i soarbă parfumul şi să o privească cu încântare. Puţin importă pentru floare faptul că suntem în grădină alături de ea, sau că ne aflăm departe; ea continuă să împrăştie în jur suavul său parfum pentru toată lumea.”

Jiddu Krishnamurti

***

Închipuire

Mi-amintesc, cum într-o vară,
mă gândeam, aşa,-ntr-o doară,
cum ar fi să fie oare
eu, fiinţă, într-o floare?!

N-am sfârşit bine de zis
trupul strâns mi-a fost cuprins
într-o frunză verde, lată,
eram floarea minunată
ce-n grădină se vedea,
primadonă se visa!
Şi cum sta, gingaşa floare,
s-a îndrăgostit de soare
şi i-a oferit în dar
dorul sufletului-jar.
Floarea firavă, subţire,
şi-a pus vălul, pentru mire,
ca mireasă ea să-i fie!
(N-avea însă pălărie!)
El, cu raza lui de foc,
a prins floarea de mijloc,
a purtat-o prin pădure
tot nectarul să i-l fure!
Roua norilor i-a dat
să-i fie pentru scăldat,
dulci petale - catifea.
Fericită se credea!
Dar spre seară a văzut
că rochiţa i s-a rupt,
iar petalele frumoase
îi erau pleoştite, roase.
Floarea mândră, parfumată,
se vedea acum... uscată.
Tristă-şi plângea rătăcirea,
frumuseţea şi iubirea...
Suflet-floare chinuit
visul drag s-a isprăvit!..

Şi deodată, m-am trezit
sub căldura-i arzătoare...

- Oare-am fost...ori n-am fost floare?

Universul Prieteniei – Vara, Iaşi, ed. AS’S, 2009




Foto: arhiva personală
Albumul: Flori din Grădina mea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

salut