luni, 14 august 2017

Pentru că...



Pentru că mâine e sărbătoare, te invit la o cupă de șampanie.
Merge și o căpșună!
Și o îmbrățișare! Numai pentru Tine!

***
Invenţie

La început
 a fost liniştea cuvântului.
Priveai clipele
în ochi
încremenind nopţile,
 arborii,
lăcustele...
Greierii adormeau
suspinând
sub coviltirul azuriu
al ceştii de cafea.
Sentimentele creşteau
inventând
căldura
unei îmbrăţişări - 
o invenţie neînregistrată
 la Oficiul pentru Invenţii şi Mărci.

Ochii din cuvinte, ed. PIM, Iași, 2014