duminică, 31 decembrie 2017

De-a timpul



De-a timpul


”Sfârșitul unui an nu aduce nicio încheiere și nici un început, ci o continuare, cu toată înțelepciunea pe care ne-a inoculat-o experiența.” - Hal Borland

Prima zi a noului an este ziua de naștere/renaștere a fiecărui om.
Trecem prin clepsidra timpului pentru a deschide sau a continua un capitol în cartea vieții, pentru a consemna în paginile ei evenimente, întâmplări, vise, iubiri, necazuri, bucurii, zboruri, căderi, căutări, găsiri, rătăciri, pierderi, despărțiri, regăsiri, împliniri, sentimente, emoții, responsabilități, posibilități, culori, nori, pași... tot și toate.
Suntem, pur și simplu, noi și viața noastră.
Să ne-o trăim cu demnitate în fiecare răsărit de clipă!


***
un arici deschide
poarta solstițială și
Ianus
îmi zâmbește îngăduitor.

***
De-a timpul

Tu eşti în viaţa mea,
tu eşti timpul!
Eu sunt viaţa
şi sunt în timpul tău!

Noi trăim în iubirea cuvintelor:
ne-am născut din aer,
am ars ca pasărea Pheonix
şi am renăscut ca perle
în marea Timpului.

Ochii din cuvinte, ed. PIM, Iași, 2014

Mariana Stratulat
Panciu, 31 decembrie 2017