joi, 12 aprilie 2018

Liniște și Tăcere


Un suflet liniştit este un suflet împăcat cu sine, cu lumea şi cu Dumnezeu.
Pentru a se linişti sau a se descoperi pe sine însuşi sufletul are nevoie de tăcere.
Iar tăcerea este timpul intern al sufletului.

***


În nopţile cu maci albaştri

Liniştea
se
aşterne
peste aburul rece
al secundei.
Crucile
de pe mormintele
din ţintirimul cu tei uscaţi
se roagă
pentru visele  celor
căzuţi
în prăpastia cerului.

Locuiesc în umbra ochiului
de sticlă
şi număr bolovanii crescuţi
la căpătâiul
îngerilor...

În nopţile cu maci albaştri
citesc
vieţile sfinţilor.
 


Fantezii lirice în nopțile cu maci albaștri,
ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2016



coperta: Maria Otilia Hodină