Tăcând
spun mai mult decât prin cuvinte.
M-aș
bucura să-mi înțelegi tăcerile și liniștea, să-mi asculți lumina cuvintelor,
să-mi privești cerul și colțul meu de lume.
Împovărată
de vise și dusă pe gânduri, îmi aduc aminte de toamne colorate, de veri
îndrăgostite, de drumul meu de-o viață cu ramuri răzlețite și poeme cu aripi,
de bucurii trudite și zbucium fără rost.
Ieri a
fost devreme, iar astăzi e târziu.
Eu am stat
deoparte sau poate nici n-am fost.
Am tot
pășit spre soare, am înconjurat pământul să ascult ce spune vântul, izvorul și
securea.
Un clopot
se aude din marea în vâltoare.
Aștept
doar o minune...
Tăcerile
să cânte albastre veșnicii.
***
Aș vrea...
Aş vrea să fii
misterul din geneză,
secundă
transparentă, în asceză,
un strigăt
încolţind singurătatea,
uitare omorând
virginitatea.
Aş vrea să fii
un somn ce arde-n vânt
tăcerea
fumegândului cuvânt
împodobit cu
soarele-n amurg,
sau gând
rostit de tristul demiurg.
Aş vrea, aş
vrea doar chipul tău să fii,
să mă umbreşti
în iarba din câmpii,
să-mi fii
sărut, în miezul nopţii – vis,
iar eu - veşmânt de zâmbet interzis.
Tăcerea fumegândului cuvânt,
ed, PIM, Iași 2010
sursa foto: pinterest