marți, 24 iulie 2018

Cândva...


O nouă zi, o viață, o clipă...

Trăiesc o vară buimacă, cu ploi, cu soare și nori, cu vise răzlețe, cu maci și trifoi...
Din ramuri amețite de trăsnete, din ierburi cu arome moi, din rădăcini îmbibate cu amintiri amare și tandre răzbat, noapte de noapte, respirații tăiate, întrebări temătoare, păcate și doruri neînțelese.
Mă strig și nu mă aud, îmi vorbesc și nu mă înțeleg, mă nasc și nu mă găsesc...
Privesc lung oamenii care se strigă unul pe altul, care zâmbesc pe furiș de frică să nu li se fure visul, care plâng nesfârșiri de râuri sărate, care rătăcesc pe cărări încâlcite vrând să le netezească, să le curețe de buruieni, sau să surpe munții dintre ei, să sece oceane și mări, să rupă tăcerile, să alunge îndoielile, să uite trecutul și viitorul și să simtă bucuria clipei, să îmbrățișeze văzduhul, și dragostea, și zborul.
O vară perfidă îmi atinge numele și cuvintele!
Cândva, cineva mi-a spus ”Te iubesc!”.

Panciu, 24 iulie 2018