vineri, 13 iulie 2018

Fântâna


Nu ne-am născut să suferim, să ne rănim reciproc, sau să trăim în lipsă.
Viața este frumoasă, s-o apreciem.

***

Fântâna

Mână-n mână
vom porni
prin înserarea
 oarbă
spre
Casa cu Nimicuri...
La poartă ne aşteaptă
Fântâna nemuririi
şi...
mai multe plicuri...   

Ne-om linişti setea
de zbor
cu apă rece
din fântână
şi,
aşezaţi pe-oră
mai tăcută,
ne vom citi
frânturi de viaţă:
cărţile durerii,
pătrate,
cercuri
şi-o cucută...

Ne-om coborî
în timpul
fără mască
lăsând la poartă caii
ca iarba
să ne-o pască...

Pași în exil, ed. PIM, Iași, 2015



sursa foto: pinterest