Se-așterne liniștea în raiul fără stele.
Sunt prizoniera înserării mele.
Liniștea înserării
Lumina țipă dintre veacuri sure
trezind ninsoarea adormită în vitralii.
Se naște lumea.
Din necuprins țâșnesc firesc
frigul și uitarea,
cuvântul, Iisus din Nazareth,
apostolii și marea...
În Bethleem se-aduc ofrande
pietrelor
- poeme însângerate
scrise pe mormintele tăcerii -,
bărbatului plecat la vânătoare
devorat de umbre efemere,
bătrânilor sihaștri ce-aprind în țintirim
povestea timpului abandonat
în ceasul vechi,
alienat.
Se-așterne liniștea pe marginile vieții
cum înserarea sărută desprinderea nisipului
din plânsul dimineții.
Mansarda Timpului, 2018
foto din arhiva personală