“Niciodată nu te voi trăda
de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu
te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te
schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist
şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost
rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am
începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor
dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce
l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de
nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună
în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi.
Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi
mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.”
Emil Cioran – Amurgul gandurilor