duminică, 11 noiembrie 2018

Ziua Armistițiului


Ziua Armistițiului

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. În fiecare zi de 11 noiembrie, în ţări din Europa şi în statele membre Commonwealth se celebrează Ziua Macilor (Jour du Souvenir, în franceză, Veterans Day, Remembrance Day sau Poppy Day, în engleză).
Macul a devenit simbolul asociat cu memoria celor care au murit în conflictele armate din Primul Război Mondial.

***

Cântă-n cor strămoşii imn de viaţă, viaţa lor,
legănând un ram ce poartă mugur-floare, floare-n zbor...

***

Câmp cu maci

Valuri de grâne
se-aruncă peste
amintirile mute.

Unde sunt cei plecaţi?

Ţipăt de greieri îndrăgostiţi
sparge norii,
sugrumă răbdarea firului de iarbă,
taie munţi de sare
pentru pelerinii rătăciţi
în bâlciul deşertăciunilor.
Pe marginea drumului,
cicoarea brodează cămaşa
pentru mirele vândut
pe treizeci de arginţi,
colorează sângele
Marelui Preot al Sinedriului.
Singur şi îngândurat,
evanghelistul Matei
spânzură maci pe câmpul
Iertării.

Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine -
ed. Detectiv Literar, București, 2017

***

Cuvinte ce plâng

Cuvinte ce plâng
nu mai știu, nu mai spun
ce trecut au avut
- strop de viață bătrân.

Tot mai rar la izvoare,
tot în gând la fântâni,
tot mai rar pe ogoare
oameni vin...
maci oftând.

Undeva, pe alocuri,
mai ninge, mai plouă,
cuvintele plâng
lumină cu rouă.

Sunt visele mele,
sunt șoapte din spic,
când ninge, când plouă,
păsări mor pe colnic.

Lacrimi albe vorbesc
despre ochii ce cresc
când în cer, când pe ram,
când în ziua de hram..

Negre cruci înfloresc
azi pe malul stingher,
umbre moi ațipesc
sub un tei, în zăvoi.
Aprig dor rătăcit, zbor căzut
în nevoi.

Prin vânturi și ploi
amintiri se opresc.
Pe aici, prin câmpii
holde-ntregi vălurând
cuvinte ce plâng.

Mansarda Timpului, ed. TIPOMOLDOVA, Iași, 2018


sursa foto: pinterest