Apă pentru Foc
Sunt Apa
care
îmbrăţişează Focul din adâncuri;
Apa din gene
oglindind un chip de Foc;
Apa ce spală
cenuşa din inima Focului;
Apa ce măsoară
durerea distanţei
până la casa
Focului.
Sunt ochiul de
Apă
prins în
inelul de Foc al iubirii.
Suntem Apă şi
Foc
– locuind
într-o sferă de Aer.
Foc și Apă,
ed. PIM, Iași, 2014
Femeia, bărbatul – eterna poveste
Mariana Rogoz Stratulat mă surprinde cu o nouă culegere
de versuri, de astădată „tematică”, purtând un titlu în marginea căruia nu voi
face speculaţii filosofice sau… zodiacale. Îl iau „ca atare” şi îmi traduc,
pentru uz personal, câteva idei şi sugestii din poeziile la care m-am oprit mai
îndelung, ca să constat că mitul iubirii se reconstruieşte pe o interpretare
personală, cu vibraţii discrete şi tonuri calde, în tablouri fluide ce curg
unul din altul. Stările sufleteşti transpar în caligrafii suple, nesofisticate.
Ipostazele lui Eros sunt de o ingenuitate „primitivă”. Totuşi, „jocul în doi”
este trăit nu mistic, ci… eufemistic, discret, cu calm aparent, pe o temelie de
foc şi cenuşă. Flacăra nu incendiază, ci se precipită în pietre scumpe, în
sclipirea secundelor şi orelor dăruite celuilalt. În aceste momente înalte
toate arătările lumii par să susţină întâlnirea, însoţirea, iubirea. Existenţa imaginată
se reduce la chemare şi explozie „controlată”, în virtutea unei senzualităţi de
amploare cosmică. Discursul liric are o anume directitate şi limpezime,
deoarece iubirea nu acceptă emfaza, ci se înscrie între puţinele adevăruri
simple ale vieţii. Sufletul poetului renaşte ca ecou fraged (şi fragil!) al
erosului universal; autoarea îl invocă pe un ton firesc şi delicat, ce trimite la
Sapho, Magda Isanos ori la poetesele Extremului Orient din Veacul de
Mijloc. Ca să nu înmulţesc vorba, cred că am în faţă o reuşită, o treaptă
superioară a potenţialului liric deja afirmat în culegerile de versuri publicate
de doamna Mariana Rogoz Stratulat în
ultimii cinci ani.
Gheorghe Drăgan
membru
USR, doctor în filologie
Iași, 2014
