Iată-mă aproape de ultima suflare a
acestui an, un an în care am experimentat viața într-o colivie.
Ce am simțit, prin ce stări am
trecut, câte angoase m-au torturat, toate, mă voi strădui să le dau uitării.
Voi încerca să uit și să iert pe cei care m-au refuzat sau mi-au închis uși,
care mi-au răsucit pumnale în clipele, ce deja agonizau neputincioase a se
salva din chingile așteptării fără sens sau de a găsi soluții de salvare.
Și totuși, Cineva de Sus, dar și de
aici, de pe pământ, mă iubește!
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2913498522018183&set=a.1244046402296745&type=3&theater
***
”Amăgirile Nemuririi” e cartea care
mă vorbește timid și liniștit, ca zâmbet și lacrimă, în noua mea viață, care mi
se pare infinită.
Cel de Sus mă ascultă în fiecare zi,
iar pe cei de aici se cuvine să-i numesc și să le mulțumesc, iar și iar, pentru
încredere, răbdare, înțelegere, cuvinte, flori, scări...
Ei sunt, într-o ordine aleatorie:
Valentin Ajder, editura EIKON,
București;
Diana Vrabie, conf. dr, critic și
istoric literar;
Felix Pătrășcanu, Fan Curier;
Daniel Cristea Enache, conf. dr.,
directorul revistei Literatura de Azi;
Odilia Roșianu, redactor-șef revista
Literatura de Azi;
Rodica Rodean, președinta Asociației
Universul Prieteniei;
Mariana Sava, profesor;
George Valentin Strătulat, fiu.
***
”Amăgirile nemuririi reprezintă o carte a deplinei maturități, cu mari izbânzi în ceea ce
privește dexteritatea imagistică
și aprofundarea viziunii
poetice, marcând o nouă etapă
în creația Marianei Rogoz Stratulat. Îmbrăcate într-o densă atmosferă tulburătoare, poemele din acest volum
relevă un lirism al fragilității și efemerității ființei umane, într-o lume în care adie neantul și în care temerile, conștientizarea derizoriului
existențial se diluează
în stări de reverie melancolică. Menținerea echilibrului între sensibilitate,
imaginarul poetic animat de mister și țesătura estetică conturează inspirat profilul poetic original al acestui volum.”
Diana VRABIE
***
Timpul trece
prin mine...
Lebedele s-au
ascuns într-o altă
poveste
spusă demult
de valurile mării.
Doar eu și
câțiva pescăruși răniți
ascultăm
îngenunchiați în fața altarului
slujba
vecerniei.
Arhangheli și
îngeri
se rotesc în
ochiul adormit
pe țărmul
cerului.
Dumnezeu ne
șterge grăbit
rătăcirile și
amintirile,
alergările și
pustiirile.
Timpul trece
prin mine,
cum vântul
prin fereastra
deschisă spre
moarte.
Miros a țipăt
și zbor,
a lumină și
izvor.
Sunt valul
stingher
din lacrimi și
cer,
sunt
perla-vioară
în
scoica-fecioară.
Marea își
rostogolește
nisipul
destinului
peste mine.
