marți, 15 august 2017

Singurul motiv...



Singurul motiv pentru care trăim este să simțim. Suferința, bucuria, speranța, iubirea și toate sentimentele omenești cu care Dumnezeu ne-a înzestrat.
Vreau să văd oameni zâmbind unii altora, să văd cum privirile lor se bucură de frumusețe,   știu că pentru fiecare timpul este lumină, că suferințele au adormit pentru totdeauna, iar lacrimile au înghețat într-un trecut foarte îndepărtat.
Aș vrea să fim Totul și Nimic, Nimic și Totul! Adică Dragoste!

Vă îmbrățișez cu liniște și credință!

***
Uneori… alteori… câteodată…

Uneori te iubesc
atât de mult
încât
aş vrea
ca tu să mă ascunzi în tine,
să nu mă găsesc nici eu.
Alteori te iubesc
atât de mult
încât aş vrea
să mă arunci
în adâncul cerului
şi să nu mai ştiu
drumul înapoi.
Câteodată se întâmplă
să nu te iubesc,
şi atunci
 nu ştiu ce vreau…

Foc și Apă, ed. PIM, Iași, 2014


foto: arhiva personală
Insula Capri, 2 martie 2017

luni, 14 august 2017

Pentru că...



Pentru că mâine e sărbătoare, te invit la o cupă de șampanie.
Merge și o căpșună!
Și o îmbrățișare! Numai pentru Tine!

***
Invenţie

La început
 a fost liniştea cuvântului.
Priveai clipele
în ochi
încremenind nopţile,
 arborii,
lăcustele...
Greierii adormeau
suspinând
sub coviltirul azuriu
al ceştii de cafea.
Sentimentele creşteau
inventând
căldura
unei îmbrăţişări - 
o invenţie neînregistrată
 la Oficiul pentru Invenţii şi Mărci.

Ochii din cuvinte, ed. PIM, Iași, 2014



duminică, 30 iulie 2017

Tăcere



Tăcere

Privește dincolo de nori!
Acolo e mereu soare.
 Lasă norii să-și plângă gândurile lor!

Am tăcut aproape o viață.
Am vrut să fac această călătorie de una singură, dar a trebuit să respect condițiile impuse de circumstanțele reale: trebuia să fiu copilul părinților mei.
Să mă nasc, să cresc, să merg la școală, să învăț, să iubesc, să cad, să mă ridic, să zbor...
Timp de altă viață, am vorbit.
Vorbesc, vorbesc  încă despre serile de după furtună în care norii alungă orice speranță de liniște, despre florile triste și frunzele atârnate de ramuri, suferinde de greutatea apei căzută din cer, despre loviturile sorții, despre bani, despre mama de care îmi este dor, despre vrute și nevrute...
Mă trezesc în fiecare dimineață pentru a privi răsăritul soarelui, pentru a-mi săruta clipa.
Câteodată, lacrimile îmi înțeapă pleoapele și mă prăbușesc cu capul pe mâini, pe marginea unei ore, plângând în hohote.
Nu știu de ce.
Sau poate pentru că mă îndepărtez tot mai mult de viața asta, spre nu știu unde, până când voi fi un punct pe auriul nesfârșit al nisipului.
În aer se simte zâmbetul tăcerii...

Panciu, 30 iulie 2017

luni, 17 iulie 2017

Întoarcere




Pentru Tine am ales gingășia și parfumul florilor.
Trăiește-ți minutul de liniște precum tăcerea ierbii.

Te îmbrățișez cu dragoste și cer senin!

***

Întoarcere

Să fim
şi să nu ştim
că-nvăluiţi de iarbă
am adormit;
că ne-am abandonat
păcatelor
din stele;
că ne-am întors
lumină
pe pământ
să-nfăptuim porunca iubirii
de demult.

Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?,
ed. Detectiv Literar, București, 2017

***

Apariţie hieratică, suavă, blândă, aproape mergând, aproape plutind, cu un surâs veşnic pe buze şi strălucire-n privirile arzătoare, adânci, delicată, aproape stranie în transparenţa ei fulguindă, Mariana Rogoz Stratulat nu mai are ce demonstra în materie de poezie. Este Poezia întruchipată, cu tot inefabilul ei, care cucereşte, doare, stârneşte interes, mângâie, alină. S-ar zice că a venit pe lume cu o singură misiune: aceea de a aduce bucurie semenilor, oferindu-le, dacă nu lucruri trebuincioase, măcar un surâs, un poem, un autograf pe lumină.

Cezarina Adamescu, Un crâmpei de iubire pentru întreaga omenire

***
Mulțumesc, doamnă ! Cuvintele aceastea mi-au deschis calea spre mine pentru a-mi crește dorul de lumină, de oameni, de viață. De zâmbetul lui Dumnezeu!


foto: arhiva personală