joi, 15 februarie 2018

Astăzi știu…



Una dintre cele mai mari bucurii ale acestei vieţi este prietenia şi una dintre bucuriile prieteniei este de a avea cui încredinţa o taină.
Iubesc Vara! Iubesc Soarele, Lumina și plimbările pe malul mării!
Iubesc Oamenii și tăcerile lor, iubesc să ascult poveștile pietrelor, firului de iarbă, copacilor îndrăgostiți de cer...

Bună dimineața!

***

Astăzi știu…

Albă floare din cuvânt,
stai de veghe așteptând
înc-un an
și înc-o viață
să aprind un foc
în vatră,
să coc mere în amurg.
Prea am vrut să-nvăț
de toate,
prea am vrut să zbor
în lume.
Astăzi știu că noaptea crește
peste ochii din poveste...

Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine -
ed. Detectiv Literar, București, 2017


miercuri, 14 februarie 2018

”trebuie făcut ceva”



Cerșetori la poarta vieții

”Bătrânii trăiesc prea mult
și este un risc pentru economia globală,
trebuie făcut ceva.”

Christine Lagarde


Cu mâna-ntinsă
ne cerșim iertare
de-a fi trăit
mai mult decât vor ei.

Se răzvrătesc pădurile și marea,
pământu-a-nghețat, ramul e gol,
în ocnă plânge sarea.
Ulcelele și ele,
tresar din adâncimi.

Cu gânduri încâlcite și gârboviți de ani,
cu haine ponosite și zâmbet împietrit
apar acum bătrânii.
E drumul lunecos;
în față întuneric și pustiu.
Un clopot sună, sună, sună...
încet, pios.
Prin firul ierbii au pasul obosit.
Îi dor câte-o aripă,
mai cade câte-o stea,
ascultă-n taină vântul,
și holdele, și ploaia.
În piept au  inima de plumb,
iar pân'la viață
e-o cale doar de-o moarte.
Ce-aproape sunt de ea!

Câțiva nebuni înnoadă și deznoadă,
condamnă și omoară
crezând că veșnicia le e rostul.
Dar vine-o vreme,
nici nu prind de veste,
când lasă totul
și-n grabă vor pleca.

Și peste ei, și peste noi,
și peste vârsta noastră,
apune și răsare...
timpul...



foto: Strigătul de Edvard-Munch

joi, 25 ianuarie 2018

Calea tăcerii - OM Aïvanhov

marți, 23 ianuarie 2018

Actualitatea panceana

http://www.actualitateapanceana.ro/scriitoarea-mariana-rogoz-stratulat-primit-trofeul-mihai-eminescu-pentru-promovarea-culturala-orasului-panciu.html

duminică, 21 ianuarie 2018

De Ziua îmbrățișărilor...



Să închidem ușa la tot ce a fost, să pășim cu încredere într-o nouă etapă a existenței noastre.
Să ne desprindem total de locurile vechi, să facem curățenie, să zâmbim, să trăim noul cu sinceritate și dăruire, să trăim în armonie cu noi înșine și cu tot ce este în viața noastră.
Trupul, mintea și spiritul să fie unite în gândire, cuvânt și acțiune.

Mulțumim, iertăm, iubim!

***

Îmbrăţişare

Păşim
ţinându-ne de crengi...
Eu, alb mesteacăn
 – pas tăcut -
Tu, falnic gorun
– sicriu înnobilat
şi mut.

Ni-i vremea
de dormit
adânc
în mărul lui Adam,
în coasta Evei,
în cuvânt,
în prunc...

Îmbrăţişaţi
cu-a timpului
răcoare
ne suntem
vis,
sărut,
iertare...

Pași în exil, ed. PIM, Iași, 2015



marți, 16 ianuarie 2018

Am fost înnobilată cu ”Stelele (d)in cer”



Am fost înnobilată cu ”Stelele (d)in cer”

Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic,
cât prin ceea ce fac.

Mihai Eminescu

Merită să privesc înapoi, către ziua de ieri, o zi pe care am trăit-o ca într-o poveste, cu regi și regine, cu ”un luceafăr, răsărit, / din liniștea uitării,/”, cu prinți și prințese din cele patru zări, cu înțelepți sfătoși și zâne șugubețe, cu un bufon deștept ce glumele își spune în fața tuturor, cu trubaduri destoinici și teatru ambulant.
O zi de neuitat, o zi de ianuarie rece, cu un soare timid și distant pe imensitatea albastră a cerului.
Priveam zâmbind la umerașul agățat de raftul bibliotecii, pe care îmi pusesem un costumaș și o bluză. Cu ele urma să mă îmbrac la evenimentul din acea zi, în programul căruia eram inclusă cu prezentarea cărții ”Doamne, de ce  m-ai pedepsit cu mine?”. Un titlu care a stârnit o sumedenie de  curiozități și comentarii. Eram hotărâtă să-mi încep prezentarea volumului de poezii cu justificarea acestei alegeri și să spun, răspicat și clar, că de fapt nu-mi strig nemulțumirea către cer, ci doar doresc să fiu ajutată să găsesc răspunsuri la multele întrebări pe care mi le pun zilnic, și pe care, cred că și le pune fiecare.
Înaite de a pleca, am verificat, din nou, geanta. Cărțile, pixurile, o notiță cu câteva idei, o tabletă de magne B6, una de ciocolată cu mentă, rujul, crema de mâini, un pachețel de șervețele, o cutie de chibrituri, un volum cu poezii de Eminescu și... încrederea că totul va fi bine și frumos, așteptau cuminți să fie folosite la momentul potrivit.
Împreună cu tatăl meu (care, de când  mama s-a mutat în lumea liniștii, mă însoțește aproape la toate evenimentele din oraș) ajungem cu un sfert de oră înainte de începerea programului. Lume, lume, fel de fel, cunoscuți și necunoscuți, de aproape și de departe, mari și mici, zâmbitori și obosiți, dar toți ajunși în sala Casei de Cultură cu așteptări diferite..
Și, ca în orice spectacol al vieții, la a treia bătaie de gong, Împăratul din cealaltă podgorie (a se citi Culiță Ioan Ușurelu din Odobești), îndeplinind și funcția de Maestru de ceremonii, anunță deschiderea balului de către prim-dansatorul palatului, Prințul istoriei locale (pe numele lui adevărat, Mihai Adafini, în timpul liber profesor de istorie), care va interpreta baletul Evocarea Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Urmăresc cu atenție expunerea colegului meu, dar și reacția sălii la finele prezentării. Trebuie să știu dacă voi păși pe un teren minat, pe o pojghiță subțire de gheață gata oricând să se rupă, pe nisipuri mișcătoare, hulpave și lacome să mă înghită cu carte și costum cu tot, ori în grădina Edenului, unde voi fi primită cu petale și ghirlande de lotus. Pășesc încrezătoare spre microfon, după ce același Împărat îmi anunță intrarea în scenă. Privesc, zâmbesc, vorbesc... Nu prea știu ce spun, dar simt o căldură imensă în piept, pe care o trimit către fiecare femeie, către fiecare bărbat. Simt o undă de bucurie încurajatoare ce vine de la fosta mea profesoară de Limba și Literatura Română, Mariana Alecsiu, un sentiment de mândrie revărsată în întreg universul de la tatăl meu, de îngăduință, răbdare, admirație, îndoială, mulțumire, reproș, curiozitate, respect, dragoste, invidie, câteva ghidușii din partea Cameliei Gabriela Ciobotaru - zâna cea bună - (directoarea Casei de Cultură), atenție, dispreț, plictis... Nici nu știți, dragi spectatori, cât de expuși sunteți pentru a fi studiați de cel care, deși singur în fața dumneavoastră, vă poate citi pe chip orice trăire, vă poate ”scana” adâncimile sufletului.
Ei, bine, tocmai această ”lectură umană” mă încântă și-mi crează o stare, aproape euforică.
Vă mulțumesc pentru toate gândurile, pentru toate vorbele spuse și nespuse!
Gata! Am vorbit prea mult astă seară! Trebuie să-mi fac ieșirea din scenă, cu eleganță și distincție.
Cred că mi-a reușit!
Voi afla zilele următoare de la Prinții și Prințesele locului (Daniela Camelia Munteanu, Aurelian Ivan, Cătălin Enache, adică Biroul de Presă și Imagine al Primăriei orașului Panciu),  ce sunt din start vinovați de poze, filmări și comentarii despre ce-a fost și ce-ar mai fi trebuit să fie!
Tiptil, și aparent emoționat, se instalează în fața microfonului Bufonul Regelui, (alias Costi Toma, mânuitor abil de cuvinte și rime, ce zice adevăruri..., adevăruri... în meșteșugite întortocheri de fraze) cel care le știe, le face și le desface pe toate. Bineînțeles cu asentimentul tacit al ”șefului”. 


*De ce m-ai pedepsit cu mine*
E un volum adevărat!
Şi să vă spun acum îmi vine:
*Doamne* că bine-ai mai lucrat!
Costi Toma

Aplauze, explozie de veselie, trezire din nostalgii și visări!
Dar... Liniște! Începe actul III!
„Vrancea Literară - Antologia scriitorilor vrânceni (vol. II)“, coordonator: Culiță Ioan Ușurelu, președintele Ligii Scriitorilor din Vrancea.
Acum să te văd, Împărate, cum îți aperi coroana!
Trecut prin multe și mărunte, Culiță Ioan Ușurelu, se descurcă excelent, chemându-și prietenii (Ion Apostu, Rodica Soreanu, Petrache Plopeanu) să-i dea o mână de ajutor și un pumn, nu de dolari și nici în plex, ci de vorbe bune. Toate oferite cu sinceritate din partea lor și cu Magna cum laudae din partea mea. O muncă de Sisif, cu documentare amplă și temeinică despre fiecare scriitor antologat.
Așteptam cu nerăbdare actul final, omagierea poetului național Mihai Eminescu de actorii Trupei de Teatru „Protha“, îndrumați de Cătălin Eduard Sfîrloagă, într-un recital de versuri din lirica eminesciană.
Se pare că e o modificare în program, întrucât Împăratul Panciului (Cred că ați ghicit cine e. Nimeni altul decât Iulian Nica, primarul orașului)  se ridică și, în loc de cuvântul de încheiere, îmi rostește numele, chemându-mă la rampă pentru... a-mi oferi Trofeul ”Mihai Eminescu”, pentru promovarea culturii în acest micuț târg, cândva cunoscut ca ”picior de Paris”.
Nu, e prea mult! Sala Casei de Cultură devine imensă, un spațiu infinit în care toate planetele îmi zâmbesc, cometele îmi mătură cărarea spre centrul Universului, unde sunt așteptată cu darul nemuririi.
În acea clipă am fost înnobilată ”Cu stelele (d)in cer”.
Reușesc să îngăimez un ”Mulțumesc!” lung, prelung, în timp ce buzele au murmurat în șoaptă: Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?
Și am ascultat poezii de Eminescu până când ziua și noaptea s-au contopit într-o îmbrățișare de dragoste eternă.

Mariana Rogoz Stratulat
Panciu, 16 ianuarie 2018