duminică, 25 iunie 2017

Știi cât de frumoasă este viața noastră?




Știi cât de frumoasă este viața noastră?

Am trăit prea mult
în geometria vieții...

E suficient să o trăim sincer, dăruindu-ne timpului care ne îmbrățișează cu tic-tacul secundelor, ascultând curgerea apelor ce-și povestesc tainele izvoarelor, admirând surâsul culorilor și șoaptele naturii ce ne învăluie zilele și nopțile cu parfumul luminii și al întunericului, privind dincolo de nemărginirea cerului pentru a întâlni ochiul senin al divinului...
E suficient să trăim liberi, deschiși, curioși, îndrăgostiți, cu încredere și bucurie, zâmbind chiar și atunci când ni se spune ”nu!”.
Să fim ceea ce suntem! Pur și simplu să fim! Atât!
Asta este viața și nu poate fi descrisă prin cuvinte.
Ea trebuie doar trăită!
Intens, cu toată ființa noastră!

Te îmbrățișez și azi cu dragoste infinită!
Mariana

Panciu, 25 iunie 2017


foto: arhiva personală

***

Astăzi știu…
Albă floare din cuvânt,
stai de veghe așteptând
înc-un an
și înc-o viață
să aprind un foc
în vatră,
să coc mere în amurg.
Prea am vrut să-nvăț
de toate,
prea am vrut să zbor
în lume.
Astăzi știu că noaptea crește
peste ochii din poveste...


Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine,
ed. Detectiv Literar, București, 2017

vineri, 23 iunie 2017

Dor de Sânziene



Dor de Sânziene

Toți suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi.
Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene



Ziua de 24 iunie, ziua Sânzienelor, este dedicată iubirii și belșugului, iar pentru a marca aceste momente, vă dăruiesc câteva citate superbe din ”Noaptea de Sânziene” de Mircea Eliade și câteva poeme ce-mi aparțin, din volumele ”Lacrima din Paradis” și ”Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?”.
Deși zâne bune, zâne agreste și silvestre, ce dau puteri deosebite florilor și buruienilor transformându-le în ierburi de leac, Sânzienele devin răzbunătoare pe cei care le nesocotesc ziua și nu o țin așa cum se cuvine, iar acțiunile lor benefice se transformă radical, ele devenind surate bune cu înrăitele iele sau rusalii.

Vă reamintesc că în noaptea de Sânziene (când e marcat și solstițiul de vară) se deschide cerul, iar omul are acces la cunoașterea întregii Firi. Sânzienele ocrotesc iubirea, favorizează nunta și, prin aceste atribute, ele devin un simbol al armoniei universale.

***


Te-am iubit aşa cum m-ai iubit şi tu, ca un nebun, ca un strigoi, fără să înţeleg ce fac, fără să înţeleg ce se întâmplă cu noi, de ce am fost ursiţi să ne iubim fără să ne iubim, de ce am fost ursiţi să ne căutăm fără să ne întâlnim...

Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene

***

2.

În noapte se deschide cerul
să ne dezvăluie misterul
iubirilor pierdute-n zori
în ascunziş de reci culori.
Şi-ncet coboară cu fiori
învăluite-n dalbe flori
crăiese mândre, minunate:
sunt sânzienele visate
de orice fată, fată mare,
ori de-o femeie iubitoare;
sunt sânzienele dorite
în clipele neadormite
şi răvăşite de-o chemare
în dorul-dor şi-n marea-mare.

3.

Îmi ninge noapte pe cuvânt,
îmi plouă stele într-un cânt,
îmi este chin în dimineaţă
iar lacrima mă plânge-n ceaţă
când rătăcită sunt în dor
şi-mi caut viaţa într-un nor.
Îmi strig durerea în ecou,
în gândul vechi, în visul nou
şi mă ascund în ierburi moi
crescute-anume pentru noi.
Şi somnul cade peste gene
cu amintiri de sânziene.

Lacrima din Paradis, ed. PIM, Iași, 2009

***

Degetele ploii

Undeva,
un felinar pâlpâie speriat.
Gust cu lăcomie picăturile
de ploaie
răzvrătită,
ploaie de vară ce ameninţă
cu tunete şi fulgere.

Sânzienele îmi împletesc
în numărul anilor
ierburi magice,
raze de lună,
pene albe
şi poveşti din copilărie.
Un arici deschide
poarta solstiţială şi
Ianus
îmi zâmbeşte îngăduitor.

Am întârziat la întâlnirea cu zeiţa.
Corăbiile cu nuferi şi scorţişoară
plecaseră
la miezul nopţii
spre portul nimănui.

Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?
ed. Detectiv Literar, București, 2017

***
După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă - o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia... Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.

Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene




foto: Cătălin Enache

duminică, 18 iunie 2017

Trăiesc...



Trăiesc...

Trăiesc în circul vieţii temporar,
îmi spumeg frigu-n cer fără hotar,
în lacrimi strig săruturi iertătoare
şi-mi ard veşmintele de-nvingătoare.
Trăiesc în vorba primului minut
mânjit de umbre negre şi de lut
şi mă ascund în ochii lui Iisus
să-mi cânte plopii doruri în apus.
Trăiesc în chip, trăiesc în coastă,
trăiesc în gleznă ca nevastă,
trăiesc în barză şi-n ţestoasă,
în firul retezat de coasă.
Trăiesc cu moartea într-o colivie
jucând frenetic până la chindie
sfârşitul gălbenuşului din ou
şi naşterea nimicului din nou.
Trăiesc grăbit sau poate mi se pare
că sunt lumină albă-n depărtare,
că sunt armură roasă, cenuşie,
că sunt o mască vie în pustie.

Tăcerea fumegândului cuvânt, ed. PIM, Iași, 2010


Sursa foto: pinterest



O rugăciune şi-o ispită




O rugăciune şi-o ispită

Un greier mi-aruncă pe fereastră
bucăţi de noapte, o clipă albastră
în care cu grăbire-a ferecat
chemarea unui clopot trist din sat.
El, cu bătaia lui dogită,
îmi spune o poveste adormită
în zidul vechi al mănăstirii,
în lacrimile amintirii:
o fată, Ana, a plecat, cu dor,
să-şi vadă-n zori iubitul soţior.
Pierdut pe schele, sus, sta an de an
vorbind cu Dumnezeu şi cu Satan
ca mănăstirea construită
să fie şi iertare, şi ispită.
Au tot vorbit şi s-au certat
până când zidul iar s-a dărâmat.
Ci, Meşterul Manole furios
a-nchis în zid iubirea - dor pios.
Apoi a hotărât să zboare
ca şi Icar, până la soare.
Dar soarele l-a pârjolit
şi meşterul s-a prăbuşit
în apă lină şi curată,
în dorul lacrimii furată.
Şi a rămas în a sa urmă
plânsul femeii dragi şi-o turmă
ce vine să se spele de păcat
în amăgirea unui pact uitat:
„În orice zid de mănăstire
e-ascunsă – sfântă – o iubire,
în mănăstire e pitită
o rugăciune şi-o ispită.”

Greierul cântă ne-ncetat
iar clopotele bat, tot bat, şi bat...

Tăcerea fumegândului cuvânt, ed. PIM, Iași, 2010


Sursa foto: sfantulmunteathos.wordpress.com