“Nu
credeți că un paradis fără dragoste nu mai e paradis, ci infern?”
“Înțelepții strâmbă din nas când aud asemenea lucruri. A iubi lumea li se pare prea puțin. A înțelege lumea, iată ce ne trebuie, zic ei. Cine fuge însă de dragoste și de viață, crezând că astfel va avea timp pentru înțelepciune, nu-și dă seama, că, de fapt, renunță tocmai la ceea ce caută.
De aceea, eu glorific, doamnelor și
domnilor, omul de după păcat.
Omul care s-a
lepădat de inocența singurătății, care și-a câștigat libertatea de a iubi; care
e dezgustat de tot ce murdărește lumea în care trăiește, dar nu renunță la
convingerea că singura sa bogăție e păcatul de a iubi ceea ce nu e murdărit și
trebuie apărat. Știu astfel că iubirea există, chiar dacă ea e mereu în
pericol.
Anumite popoare din antichitate nu socoteau decât zilele fericite. Și se citează cazul unui înțelept care în pragul morții și-a făcut acest epitaf :
“Am
străbătut cincizeci și șase de ani și am trăit patru”.
Eu nu știu ce
cifră ar trebui să invoc dar știu destul de bine că n-am trăit cu adevărat decât
în zilele în care m-am simțit păcătos. Zilele când m-am simțit inocent le-am
uitat. Tot ce mai țin minte sunt păcatele mele.”
Octavian Paler în “Polemici Cordiale”