miercuri, 23 septembrie 2026

Mulțumesc! Vă mulțumesc!

 

I-Real Radio

- unde sunetul devine vis -

 

https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio

marianastratulat12.wixsite.com

***

Mulțumesc! Vă mulțumesc!

 

Poate că, uneori, uităm că dincolo de fiecare melodie există oameni.

Oameni care ascultă.

Oameni care aleg muzica, caută un cuvânt potrivit, pregătesc o emisiune, potrivesc o voce cu o melodie și, fără să știe întotdeauna unde va ajunge ceea ce fac, trimit mai departe câte puțin din ei.

Iar undeva, într-o casă, într-o mașină, într-o seară oarecare, cineva ascultă.

Poate zâmbește.

Poate își amintește.

Poate găsește într-un cântec o clipă pe care o credea pierdută sau într-un cuvânt o liniște de care avea nevoie.

Pentru toate acestea, vă mulțumim.

Vouă, celor care deschideți radioul și ne lăsați să vă fim, pentru câteva clipe, companie.

Vă mulțumim pentru fiecare ascultare, pentru fiecare mesaj, pentru fiecare gând trimis către noi și chiar pentru tăcerile voastre. Știm că și ele au locul lor.

Și le mulțumim celor care rămân aproape de radio nu doar ca ascultători, ci ca oameni care îi dau viață.

Celor care aleg muzica.

Celor care caută cuvintele.

Celor care își dăruiesc timpul, priceperea și răbdarea pentru ca, dincolo de un ecran sau de un difuzor, să existe o voce care să spună:

„Suntem aici. Suntem împreună.”

Poate că asta este una dintre frumusețile radioului.

Nu ne vedem.

Și, totuși, ne întâlnim.

Ne întâlnim într-o melodie, într-o voce, într-o poveste, într-o frază spusă aproape în treacăt și care, cine știe cum, rămâne.

Pentru că unele lucruri nu au nevoie de chip pentru a fi recunoscute.

Au nevoie doar să ajungă la timp. La un  anumit timp.

Iar dacă muzica aleasă cu grijă poate face o seară mai luminoasă și dacă un cuvânt bun poate așeza puțină căldură într-un colț de suflet, atunci poate că toate orele, toate căutările și toate întâlnirile nevăzute nu au fost în zadar.

Vă mulțumim că ne ascultați.

Vă mulțumim că ne dați voie să fim parte, fie și pentru puțin timp, din zilele voastre.

Și vă mulțumim celor care, prin ceea ce faceți, păstrați deschisă această fereastră către oameni.

Poate că nu vom ști niciodată câte seri a însoțit un cântec, câte gânduri a schimbat un cuvânt sau câte singurătăți au fost, pentru câteva clipe, mai puțin singure.

Dar poate nici nu trebuie să știm.

Unele daruri își găsesc singure destinația.

Noi doar le trimitem mai departe.

Cu recunoștință,  pentru voi, cei care ascultați, pentru voi, cei care dăruiți, și pentru toate întâlnirile acestea nevăzute, în care, pentru câteva clipe,

„sunetul devine vis, iar oamenii devin aproape.”

 

Mariana Stratulat

Panciu, 23 septembrie 2026


 

Mozaic în Alb și Negru

 

Vă invit să ascultați astă seară, de la ora

20:00

Mozaic

în Alb și Negru

- Pentru ce ai rămas recunoscător,

chiar dacă timpul a trecut? -

- Dacă ai putea mulțumi vieții

pentru un singur lucru, care ar fi acela? -

 

I-Real Radio

- unde sunetul devine vis -

 

https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio

marianastratulat12.wixsite.com


 

marți, 22 septembrie 2026

Din șapte-n șapte... de Mariana Rogoz Stratulat

 

 

I-Real Radio

- unde sunetul devine vis -

 

https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio

marianastratulat12.wixsite.com

***

 

Din șapte-n șapte...

Din șapte-n șapte toamne se mai schimbă-un calendar,
iar frunzele, rebele, dansează câte una, solitar.
poate că printr-o rază, rătăcită printre stele,
ți-am trimis șapte tăceri, învăluite de smicele,
poate-ai auzit un foșnet sau un cântec fără nume,
poate-un vers s-a desprins tăcut din astă lume,
șapte fluturi, șapte umbre, șapte semne de-ntrebare,
au trecut peste poem ca niște doruri călătoare.

Din șapte-n șapte zile, câte-un vis își face casă,
își așază-n prag metafore și epitete de mătasă,
iar în odaia cuvântului, unde luna stă la masă,
șapte îngeri cu aripi de mister dansează pe terasă,
un gramofon vechi învârte șapte cântece uitate,
șapte crini păzesc tăcerea dintre două jumătăți de noapte,
iar pe-un manuscris nescris, cu cerneala lui de stele,
șapte versuri se prefac în șapte uitări rebele.

Poate casa din cais încă respiră prin ferestre,
poate timpul îi mai pune câte-o floare la poveste,
poate patul de palisandru, parfumat cu busuioc,
mai așteaptă un poem să-i lumineze de noroc,
iar glicina se revarsă peste margini de lumină,
ca o veche amintire care încă se înclină,
și din șapte-n șapte vise, fără veste și-n tăcere,
poezia își întinde șapte drumuri spre mistere.

Dar să nu întrebi de unde vin poemele și unde pleacă,
ele știu că orice taină doar prin taină se desfacă,
iar întâlnirea dintre versuri, dacă este să se-ntâmple,
se petrece într-un loc unde timpul este argintiu la tâmple,
unde șapte zări se-adună într-o singură culoare
și-un vers își pierde urma într-o altă depărtare.

Din șapte-n șapte zile, din șapte-n șapte vise,
poate cineva mai scrie pe șapte uși rămase-nchise,
iar dacă printr-o toamnă vor mai tremura prin stele
șapte fluturi fără nume, șapte umbre, șapte iele,
nu căuta răspunsul printre pașii de pe drum —
poate că poezia vine,
și-apoi se risipește ca un fum.

 

Mariana Rogoz Stratulat

Panciu, 22 septembrie 2026