Din șapte-n șapte... de Mariana Rogoz Stratulat

 

 

I-Real Radio

- unde sunetul devine vis -

 

https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio

marianastratulat12.wixsite.com

***

 

Din șapte-n șapte...

Din șapte-n șapte toamne se mai schimbă-un calendar,
iar frunzele, rebele, dansează câte una, solitar.
poate că printr-o rază, rătăcită printre stele,
ți-am trimis șapte tăceri, învăluite de smicele,
poate-ai auzit un foșnet sau un cântec fără nume,
poate-un vers s-a desprins tăcut din astă lume,
șapte fluturi, șapte umbre, șapte semne de-ntrebare,
au trecut peste poem ca niște doruri călătoare.

Din șapte-n șapte zile, câte-un vis își face casă,
își așază-n prag metafore și epitete de mătasă,
iar în odaia cuvântului, unde luna stă la masă,
șapte îngeri cu aripi de mister dansează pe terasă,
un gramofon vechi învârte șapte cântece uitate,
șapte crini păzesc tăcerea dintre două jumătăți de noapte,
iar pe-un manuscris nescris, cu cerneala lui de stele,
șapte versuri se prefac în șapte uitări rebele.

Poate casa din cais încă respiră prin ferestre,
poate timpul îi mai pune câte-o floare la poveste,
poate patul de palisandru, parfumat cu busuioc,
mai așteaptă un poem să-i lumineze de noroc,
iar glicina se revarsă peste margini de lumină,
ca o veche amintire care încă se înclină,
și din șapte-n șapte vise, fără veste și-n tăcere,
poezia își întinde șapte drumuri spre mistere.

Dar să nu întrebi de unde vin poemele și unde pleacă,
ele știu că orice taină doar prin taină se desfacă,
iar întâlnirea dintre versuri, dacă este să se-ntâmple,
se petrece într-un loc unde timpul este argintiu la tâmple,
unde șapte zări se-adună într-o singură culoare
și-un vers își pierde urma într-o altă depărtare.

Din șapte-n șapte zile, din șapte-n șapte vise,
poate cineva mai scrie pe șapte uși rămase-nchise,
iar dacă printr-o toamnă vor mai tremura prin stele
șapte fluturi fără nume, șapte umbre, șapte iele,
nu căuta răspunsul printre pașii de pe drum —
poate că poezia vine, și-apoi se risipește ca un fum.

 

Mariana Rogoz Stratulat

Panciu, 22 septembrie 2026

 

O seară perfectă

 

I-Real Radio

- unde sunetul devine vis -

 

https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio

marianastratulat12.wixsite.com

***

O seară perfectă

 

O seară perfectă nu se măsoară în ore și nici în întâmplări.

Poate fi doar o lumină rămasă aprinsă într-o fereastră, o melodie care știe drumul spre noi, un zâmbet venit fără veste și câteva gânduri care, pentru o clipă, nu mai au nevoie de răspuns.

Toamna își așază culorile peste zi, timpul își uită graba, iar liniștea nu mai pare tăcere.

Poate că perfecțiunea nu înseamnă să nu lipsească nimic.

Poate înseamnă să nu mai simți nevoia să adaugi ceva.

Și atunci, pentru o clipă, viața stă cuminte în palma serii.

Atât.

Și e de ajuns.

 

Pe curând,

Mariana Stratulat

 

Mozaic de duminică

 

Vă invit să ascultați astă seară,

                                             de la ora    

20:00

Mozaic de duminică

- O seară de toamnă perfectă -

I-Real Radio

- unde sunetul devine vis -

 

https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio

marianastratulat12.wixsite.com

 

Rămâne un loc pentru un „bună ziua”.

 

 

 

I-Real Radio

- unde sunetul devine vis -

 

https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio

marianastratulat12.wixsite.com

***

 

Rămâne un loc pentru un „bună ziua”.

 

Sunt drumuri care nu se termină. Doar se despart.

O vreme, merg unul lângă altul, își împrumută lumina, își recunosc pașii. Apoi, undeva, aproape fără zgomot, apare o răscruce.

Și fiecare își ia direcția.

Nu toate plecările au nevoie de iarnă. Unele lasă în urmă ferestre deschise, o lumină uitată pe masă, poate chiar un scaun rămas puțin tras în afara timpului.

Și mai lasă ceva.

Un loc.

Un loc mic, cât să încapă, într-o zi oarecare, un „bună ziua”.

Nu pentru întoarcere.

Ci pentru ca trecutul să nu fie nevoit să poarte hainele unei dușmănii pe care nu le-a cerut niciodată.

Poate că unele uși se închid mai frumos atunci când nu sunt trântite.

Poate că liniștea de după ele nu trebuie umplută cu explicații.

Poate că oamenii nu dispar cu totul din viețile noastre atunci când pleacă. Se mută, uneori, într-o altă cameră a memoriei. Una în care nu mai intrăm în fiecare zi.

Dar știm că există.

Și asta poate fi suficient.

Sunt întâlniri care au avut vremea lor.

Sunt mâini care s-au desprins fără să se fi urât.

Sunt priviri care, după ani, pot trece una pe lângă cealaltă fără să mai caute răspunsuri.

Iar între ele poate încăpea un „bună ziua”.

Atât cât să nu fie nevoie de nimic mai mult.

Fiindcă uneori, adevărata plecare nu este aceea în care închizi ușa.

Este aceea în care pleci și nu mai ai nevoie să te întorci ca să o închizi din nou.

Drumul rămâne drum.

Cerul rămâne cer.

Iar undeva, la o răscruce pe care numai timpul o mai știe, rămâne un loc pentru un „bună ziua”.

Mariana Rogoz Stratulat

Panciu, 16 septembrie 2026