MOZAIC
(astăzi la ora 20:00 trecute, fix)
- emisiunea în care ești liber să fii tu însuți/însăți
te aşteaptă la
I-Real Radio
- magie, muzică, mister -
https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio
Pagina de radio:
https://www.facebook.com/profile.php?id=61580831566971
Audiție perfectă!
Scriitorilor — păstrători ai neliniștii fertile și ai frumuseții rostite — le doresc cuvinte care să ardă limpede și pagini care să respire adevăr.
Să nu le sece niciodată mirarea, nici curajul de a coborî în adânc pentru a aduce la lumină sensuri. Să le fie inspirația o pasăre statornică, iar singurătatea — atelier de aur.
La mulți ani celor care țes din tăceri literatură și din suferință — lumină!
Fie ca timpul să le fie aliat, iar cititorii — casă primitoare pentru inimile lor de cuvinte.
https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio
MOZAIC
(astăzi la ora 20:00 trecute, fix)
- emisiunea în care ești liber să
fii tu însuți/însăți
te aşteaptă la
I-Real Radio
- magie, muzică, mister -
https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio
Pagina de radio:
https://www.facebook.com/profile.php?id=61580831566971
Audiție perfectă!
I-Real Radio
- magie, muzică, mister -
și...
câteva cuvinte
cu
Mariana Stratulat
https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio
Pagina de radio:
https://www.facebook.com/profile.php?id=61580831566971
Muzică și ceai
Există seri care nu cer explicații.
Cer doar liniște. Și prezență.
O cană de ceai aburind pe masă și o melodie care începe încet pot face mai mult decât o mie de cuvinte. Ceaiul nu grăbește nimic. Muzica nu forțează nimic. Amândouă ne învață același lucru: să rămânem.
Ceaiul se pregătește cu răbdare. Apa fierbe, frunzele își lasă aroma să se deschidă, culoarea se adâncește treptat. La fel și muzica. Primele acorduri sunt discrete, apoi emoția se așază, se limpezește, capătă contur. Niciuna nu explodează. Amândouă se construiesc lent, cu o delicatețe care cere atenție.
Într-o lume în care totul se întâmplă repede, muzica și ceaiul sunt o formă de rezistență blândă. Ne reamintesc că nu trebuie să alergăm mereu. Că există un timp al respirației. Un timp al ascultării. Un timp în care putem fi doar noi, fără roluri și fără măști.
Ceaiul încălzește mâinile. Muzica încălzește inima.
Și, uneori, e suficient.
Există o intimitate discretă în acest ritual. Alegi ceaiul după stare: verde pentru limpezime, negru pentru profunzime, mușețel pentru liniște. La fel alegi și muzica: o baladă pentru dor, un pian pentru reflecție, o voce caldă pentru speranță. Între ele se creează un dialog tăcut.
Când sorbi din ceașcă și asculți o melodie care te atinge, timpul își pierde graba. Nu mai contează ce a fost sau ce va fi. Contează doar clipa. Aburul care se ridică. Nota care se prelungește. Bătaia calmă a inimii.
Muzica și ceaiul nu schimbă lumea.
Dar schimbă felul în care o trăim.
Ne oferă un spațiu mic, dar profund, în care putem simți fără să ne apărăm. În care putem fi vulnerabili fără teamă. În care iubirea, amintirea, recunoștința sau speranța au loc să respire.
Poate că adevărata lor putere stă tocmai în simplitate.
În faptul că nu cer nimic spectaculos.
Doar prezență.
O cană de ceai.
O melodie potrivită.
Și inima deschisă.
Uneori, atât este suficient pentru a ne reaminti că suntem vii.
prof. Mariana Stratulat
Nostalgia – între memorie și vină
Există o acuzație subtilă care apare tot mai des: că oamenii care vorbesc despre vremurile trecute sunt vinovați. Vinovați de idealizare. Vinovați de regres. Vinovați de neadaptare. Ca și cum simplul fapt de a rosti „era mai frumos odată” ar însemna o trădare a prezentului.
Dar nostalgia nu este un program politic.
Este o emoție.
Nostalgia nu cere întoarcerea în timp. Nu propune reconstituiri forțate. Nu neagă realitatea prezentului. Ea este, înainte de toate, o formă de memorie afectivă. Ne amintim nu neapărat faptele, ci starea. Nu contextul istoric, ci căldura unei seri, mirosul unei case, liniștea unei copilării.
A vorbi despre trecut nu înseamnă a-l absolutiza. Înseamnă a recunoaște că viața noastră are rădăcini. Și nimeni nu poate trăi doar din ramuri.
Există, desigur, pericolul idealizării. Memoria poate estompa asperitățile, poate netezi marginile aspre ale realității de altădată. Dar la fel de periculos este și refuzul total al trecutului. O societate care își suspectează constant amintirile ajunge să-și suspecteze identitatea.
Nostalgia nu este vină.
Este continuitate.
Când cineva vorbește despre „vremurile de demult”, de cele mai multe ori nu deplânge progresul. Ci caută un sens pierdut. O coerență. O anumită simplitate a relațiilor. O formă de comunitate. Nu tehnologia lipsește în acele amintiri, ci apropierea. Nu confortul material, ci liniștea interioară.
Poate că nostalgia este, în fond, un mod delicat de a spune că prezentul are nevoie de mai mult suflet.
A condamna nostalgia înseamnă a cere omului să fie rupt de propria sa biografie. Dar omul este construit din straturi. Copilul de ieri trăiește în adultul de azi. Iar bătrânul de mâine va privi și el înapoi, cu aceeași nevoie de sens.
Nostalgia sănătoasă nu paralizează.
Nu blochează.
Nu închide.
Ea ne ajută să înțelegem cine am fost pentru a ști cine suntem. Ne oferă repere, nu lanțuri. Ne dă rădăcini, nu piedici.
Vinovăția apare doar atunci când trecutul este folosit ca armă împotriva prezentului. Dar atunci nu mai vorbim despre nostalgie, ci despre refuz. Despre încrâncenare. Despre frică.
Nostalgia autentică este blândă.
Nu strigă.
Nu acuză. Doar amintește.
Și poate că, în loc să o suspectăm, ar fi mai înțelept să o
ascultăm. Pentru că uneori, în spatele dorului, nu stă dorința de a ne întoarce
în timp, ci nevoia de a recupera o parte din noi înșine.
Nostalgia nu este vină.
Este dovada că am trăit.
prof. Mariana Stratulat
https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio
