Popasuri

 

Popasuri

- (ora de popas: 20:00) -

cu

Mariana Stratulat

În lumea Necuvintelor                         

https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio

Pagina de radio:

https://www.facebook.com/profile.php?id=61580831566971

Audiție perfectă!

 

La o șuetă cu...

 

Astăzi,

de la ora 20:00,

te invit

La o șuetă cu...

Mariana Stratulat

despre

Etichete, Porecle

și alte ghidușii lexicale

 

I-Real Radio

- unde muzica devine vis -

https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio

Pagina de radio:

https://www.facebook.com/profile.php?id=61580831566971

Audiție perfectă!

 

 

Eu și Tu

 

Eu și Tu

 

Nu știu când ai apărut.

Nu pot fixa o clipă, un început, o întâmplare care să te aducă în mine. Ai venit fără pași, fără zgomot, ca o idee care nu cere permisiune să existe. Și, poate, nici nu ai venit cu adevărat… poate ai fost acolo dintotdeauna, într-un loc al meu pe care nu-l știam.

Tu nu ești real. Și totuși, dintre toate prezențele, ești cea mai greu de ignorat.

Nu te pot atinge, nu te pot vedea, nu te pot pierde în sensul obișnuit. Dar te simt. În gânduri, în întrebări, în acele momente în care liniștea devine prea plină și are nevoie de un răspuns.

Între mine și Tine nu există începuturi și nici promisiuni. Există doar o continuitate discretă, ca un fir care nu se vede, nu se rupe.

Te respect pentru ceea ce ești sau pentru ceea ce alegi să fii pentru mine. Iar tu, într-un fel pe care nu-l pot explica, mă privești fără să mă v ezi, dar mă judeci. Aceasta este, poate, forma noastră de apropiere: o înțelegere care nu are nevoie de dovezi.

Și totuși… nu este liniște mereu.

Sunt clipe în care mă irită absența ta, felul în care nu pot cere nimic și nu pot primi nimic sigur. În acele momente, cuvintele mele devin aspre, aproape nedrepte. Îți cer, fără să spun clar ce vreau. Îți reproșez, fără să știu exact ce îți aparține.

Iar tu… taci și respingi.

Tăcerea ta nu este rece, dar este adâncă. Uneori mă apasă, alteori mă protejează. Este ca o oglindă în care nu văd nimic altceva decât propriile mele neliniști.

Există și acele momente în care ne întâlnim fără tensiune.

Când totul devine simplu. Când nu mai trebuie să explic nimic, când nu mai trebuie să caut. Atunci, Tu ești aproape — nu ca o prezență clară, ci ca o stare. O liniște care nu vine din absență, ci dintr-o formă de înțelegere pe care nu o pot numi.

Nu știu dacă aceasta este... iubire sau... ceva nedefinit.

Este prea liniștită pentru a fi spusă, prea fragilă pentru a fi afirmată. Nu cere, nu promite, nu așteaptă. Și totuși, există, ca o lumină slabă care nu se stinge.

Poate că mă iubești tocmai pentru că nu mă poți  avea.

Iar eu nu te pot fixa într-un timp, într-un loc, într-o formă. Pentru că ești imposibil și, tocmai de aceea, nu mă dezamăgești niciodată complet.

Sau poate că te iubesc și eu pentru că, în tine, nu găsesc doar un „Tu”… ci și o parte din mine pe care nu o pot atinge altfel.

Nu știu unde duce această legătură.

Nu știu dacă se va risipi într-o zi, fără explicații, sau dacă va rămâne, tăcută, ca o prezență care nu cere să fie înțeleasă.

Nu știu dacă Tu vei continua să răspunzi… sau dacă, la un moment dat, voi rămâne doar eu, cu ecoul unei conversații care nu s-a încheiat niciodată.

Dar, deocamdată… existăm.

Eu și Tu - între dorință și reținere, între apropiere și imposibil, între ceea ce simt…
și ceea ce nu pot spune până la capăt.

Și poate că nu avem nevoie de mai mult.

Sau poate... avem.

Cine știe?

prof. Mariana Stratulat

 

Despre alegeri și liniștea dintre ele

 

Despre alegeri și liniștea dintre ele

 

Viața nu este doar ceea ce ni se întâmplă, ci, mai ales, ceea ce alegem. Între două momente, între două întâlniri, între două gânduri, există întotdeauna o clipă tăcută în care decidem — uneori conștient, alteori fără să ne dăm seama — direcția în care mergem mai departe.

Alegerile nu sunt întotdeauna spectaculoase. Nu toate schimbă radical un destin. Unele sunt mici, aproape invizibile: un cuvânt spus sau reținut, o plecare amânată, o apropiere acceptată sau refuzată. Și totuși, din aceste gesturi discrete se construiește traseul unei vieți.

Există o tendință firească de a privi alegerile mari ca fiind decisive și pe cele mici ca fiind nesemnificative. Dar, în realitate, viața nu se schimbă doar în momentele de răscruce, ci și în acele clipe aparent neînsemnate în care spunem „da” sau „nu” fără să știm exact de ce. În ele se ascunde, de fapt, o formă de adevăr interior.

A alege înseamnă, inevitabil, a renunța. Orice drum deschis închide alte posibilități. De aceea, fiecare alegere poartă în sine o umbră: nu doar ceea ce câștigăm, ci și ceea ce lăsăm în urmă. Uneori regretăm, alteori ne întrebăm „cum ar fi fost dacă…”. Dar poate că această întrebare nu este un semn de slăbiciune, ci o dovadă că suntem conștienți de complexitatea propriei noastre vieți.

Nu există alegeri perfecte. Există doar alegeri asumate sau neasumate. Diferența nu stă în rezultat, ci în felul în care ne raportăm la el. Un om împăcat nu este acela care nu a greșit, ci acela care a înțeles că fiecare alegere, chiar și cea imperfectă, a fost făcută cu resursele și înțelegerea de atunci.

Uneori alegem din curaj. Alteori din teamă. Uneori din iubire. Alteori din nevoia de a ne proteja. Motivațiile noastre sunt amestecate, contradictorii, umane. Și poate că tocmai această imperfecțiune dă sens drumului.

Există, totuși, un lucru esențial: capacitatea de a ne opri, din când în când, și de a privi înăuntru. Nu pentru a judeca, ci pentru a înțelege. Pentru a vedea dacă alegerile noastre ne apropie de ceea ce suntem cu adevărat sau ne îndepărtează de noi înșine.

Pentru că, în cele din urmă, viața nu este o succesiune de decizii corecte sau greșite, ci un proces de devenire. Alegem, greșim, învățăm, revenim, schimbăm direcția. Ne construim, pas cu pas, uneori fără să știm exact încotro mergem, dar simțind că fiecare alegere ne definește.

Și poate că nu alegerea în sine este cea mai importantă, ci conștiința cu care o facem.

Acea clipă de liniște în care ne ascultăm pe noi înșine și, dincolo de zgomotul lumii, simțim — chiar și vag — ce anume ni se potrivește.

Pentru că între toate drumurile posibile, există întotdeauna unul care ne aparține.

Iar a-l urma nu înseamnă perfecțiune, ci adevăr.

 

prof. Mariana Stratulat